Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:10 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimb de terenuri între municipiul Constanța și Orient Construct Decor SRL. Unde sunt situate și la cât au fost evaluate (document)

ro

26 May, 2018 00:00 3265 Marime text
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliul local al municipiului Constanța din 29 mai 2018 se află și proiectul de hotărâre privind aprobarea schimbului de terenuri dintre municipiul Constanța și SC Orient Construct Decor SRL.
 
Potrivit proiectului, este vorba despre un teren proprietate a SC Orient Construct SRL, situat în stațiunea Mamaia, parcare hotel Doina, în suprafață de 168 mp. Valoarea de circulație a acestui teren este de 39.180,84 euro (197,51 euro mp). Valoarea de circulație a terenului ce constituie domeniul privat al municipiului Constanța, situat în stațiunea Mamaia, zona hotel Doina, în suprafață de 168 mp este de 39.817,68 euro (237,02 euro mp).
 
Aleșii locali vor aproba efectuarea schimbului de terenuri dintre municipiul Constanța și societatea Orient Construct Decor SRL astfel:
 
- se atribuie în proprietatea SC Orient Construct Decor SRL terenul ce constituie domeniu privat al municipiulul Constanța, în suprafață de 168 mp, situat în stațiunea Mamaia, zona hotel restaurant Doina, în valoare de 39.817,68 euro (237,01 euro/mp). După perfectarea actulul notarial de schimb, terenul va fi radiat din inventarul domeniului privat al municipiului Constanța, aprobat prin HCL nr. 109 / 2005;
 
- SC Orient Construct Decor SRL renunță la dreptul de proprietate asupra terenului lot 1, în suprafață de 168 mp, cu număr cadastral 248522, situat în stațiunea Mamala, parcare hotel Doina, rezultat în urma dezmembrării terenului cu nr. cadastral și carte funciară nr. 227022, în valoare de 33.180,84 euro (197,51 euro/mp).
După perfectarea actului notarial de schimb, terenul va intra în proprietatea municipiului Constanța şi va fi inventariat în domeniul public al municipiului, în completarea pct. 678 din anexa la HCL nr. 451 / 2017 (alei fără nume din stațiunea Mamaia);
 
- SC Orient Construct Decor SRL se obligă să achite suma de 6.636,84 euro, reprezentând diferența de valoare dintre cele două terenuri, stabilită conform rapoartelor de evaluare, în favoarea Municipiului Constanța, anterior semnării actulului notarial de schimb;
 
- Contravaloarea rapoartelor de evaluare, a documentației cadastrale, a actului notarial de schimb și a oricăror alte cheltuieli ocazionate de perfectarea prezentului schimb de terenuri vor fi suportate de SC Orient Construct Decor SRL.
 

Orient Construct Decor SRL, în datele Registrului Comerțului

 
Cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Interioară 2, Orient Construct Decor SRL a luat ființă în anul 2015. Capitalul social subscris de 250.000 lei, integral vărsat, este compus din 25.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Orient Construct Decor SRL este controlată de Dinamic Decor SRL, cu 34% din capitalul social, Alina-Simona Turcu, născută pe 15.01.1995, în Constanţa, cu 10% din capitalul social, Eugenia Georgescu, născută pe 13.04.1972, în Constanţa, cu 5% din capitalul social, Dorinel Turcu, născut pe 23.11.1965, în Fântânele, cu 51% din capitalul social. Persoane împuternicite sunt: Alina-Simona Turcu - membru în CA, Eugenia Georgescu - administrator, Dorinel Turcu - administrator. Orient Construct Decor SRL desfășoară lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. În anul fiscal 2015, firma cu zero salariați a declarat o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 496 lei. Situaţia financiară pe anul 2016 arată astfel: un (1) salariat, cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 18.272 lei.
 
 
În secțiunea „documente“, puteți consulta proiectul de hotărâre la care facem referire.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii