Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:35 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD dixit Pe ce criterii s-a împărţit Portul Constanţa

ro

23 Oct, 2012 01:00 1864 Marime text

actiuniport-portulconstanta.jpgSenatorii Alexandru Mazăre şi Nicolae Moga şi deputaţii Manuela Mitrea şi Eduard Martin au depus, la finalul săptămânii trecute, proiectul de lege prin care un pachet de 60% din acţiunile Portului Constanţa va fi transferat, cu titlu gratuit, către Consiliile Locale Constanţa, Mangalia, Năvodari şi Agigea şi către Consiliul Judeţean.

Amintim că este vorba despre pachetul de acţiuni deţinut, în prezent, de stat prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi administrat de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC). Proiectul de lege va ajunge întâi la Senat şi ulterior în Camera Deputaţilor, aceasta din urmă fiind camera decizională.

Potrivit proiectului de lege, Consiliului Local Constanţa i-ar reveni 31% din acţiuni, CL Mangalia 2%, CL Năvodari 3%, CL Agigea 4%, iar Consiliului Judeţean 15%.

actiuniport-EduardMartin.jpgÎn expunerea de motive a proiectului de lege nu se menţionează însă criteriile care au stat la baza acestei configuraţii a pachetului de acţiuni. Potrivit deputatului Colegiului 6, social democratul Eduard Martin, unul dintre iniţiatorii proiectului, împărţirea s-a făcut în acest mod pentru că „numărul de locuitori din fiecare localitate în parte a fost raportat la volumul aproximativ de operaţiuni din fiecare port". „Or, Portul Constanţa Sud Agigea are un volum mult mai mare decât Portul Mangalia", a conchis Martin.

Ti-a placut articolul?

Comentarii