Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:46 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Problema căldurii din Mangalia, în atenţia MAI Palaz-„Tusac poate să pozeze în ce sfânt vrea el"

ro

13 Feb, 2012 00:00 1774 Marime text

Mangalia_-_centrala_termica_muncitor2.jpgWeek-end-ul care tocmai s-a încheiat a însemnat, pentru locuitorii municipiului Mangalia, câteva zeci de ore de căldură, atât cât să se amăgească. De astăzi însă, oamenii rămân din nou în frig. Arhicunoscuta problemă a furnizării agentului termic pare departe de a fi soluţionată. De altfel, ea a fost ridicată din nou, ieri, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii convocate de ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca.

Acesta din urmă i-a solicitat prefectului judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, să urmărească îndeaproape evoluţia situaţiei din sudul litoralului. Legat de acest aspect, reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa a declarat că monitorizează constant cazul Mangalia, în special traseul banilor alocaţi de urgenţă de Guvern pentru asigurarea agentului termic, astfel încât suma să nu fie cheltuită decât pe combustibil, deci să nu aibă loc o schimbare a destinaţiei banilor. În plus, prefectul a anunţat şi că echipele ENEL sunt pregătite în orice moment să intervină în Mangalia din cauza faptului că sistemul de electricitate e suprasolicitat, oamenii fiind nevoiţi să apeleze la calorifere electrice, radiatoare şi aparate de aer condiţionat pentru a se încălzi. Aşa cum deja s-a întâmplat, sistemul electric cedează uneori din cauza consumului foarte mare de energie.

„Tusac se face vinovat"

Palaz l-a acuzat, din nou, pe fostul primar al Mangaliei, Claudiu Tusac, de actuala situaţie din sudul litoralului: „Tusac se face vinovat pentru că nu a urmărit unde s-au dus banii administraţiei locale, cele 200 de miliarde de lei vechi daţi către Callatis Therm, dar şi pentru că nu a făcut recurs la hotărârea instanţei, definitivă şi irevocabilă, referitoare la preţul de producţie a gigacaloriei".

Cât despre faptul că, în cursul zilei de sâmbătă, Tusac s-a pozat lângă cele două camioane care au ajuns de la Rompetrol la Mangalia, în urma unei comenzi a administraţiei locale, prefectul a comentat: „Tusac poate să pozeze în ce sfânt vrea el. Dacă acel combustibil a fost un act de donaţie din partea lui, să fie primit, dacă nu, să nu-şi imagineze că va primi, într-un fel sau altul, bani de la stat în chestiunea asta". Potrivit unor surse, procesul de predare-primire a celor două camioane de combustibil n-ar fi fost semnat de reprezentanţii Callatis Therm, ci de unul dintre consilierii locali, apropiat al lui Tusac.

Guvernul ia în calcul un nou ajutor?

În altă ordine de idei, Consiliul Judeţean Constanţa a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, ar fi discutat telefonic cu viceprimarul Mangaliei, Constantin Filimon, dar şi cu ministrul Administraţiei şi Internelor în vederea rezolvării problemei agentului termic. În urma discuţiilor, s-ar fi decis că se impune formularea unei „solicitări de eliberare din rezerva de stat a unei cantităţi de 3.600 de tone de combustibil pentru asigurarea funcţionării centralelor termice, cererea urmând a fi discutată în regim de urgenţă în prima şedinţă a executivului".

Rămâne de văzut dacă Mangalia va obţine cantitatea de combustibil necesară pentru ca oamenii să nu mai sufere de frig în case, dar şi cum anume va fi soluţionat conflictul dintre administraţia locală şi societatea Callatis Therm.

În municipiul Mangalia există peste 25 de centrale termice mari, care deservesc între zece şi 20 de blocuri de locuinţe fiecare, dar şi nouă centrale mai mici, aferente unor asociaţii de locatari, de asemenea, mai mici. Nu toate centralele din Mangalia sunt la fel, existând aproximativ şase tipuri de centrale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii