Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:20 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cumpăna, discuții despre stadiul proiectelor cu Fundația „Zi Deschisă”. Ce alt proiect va demara anul acesta

ro

13 Jan, 2023 09:40 1139 Marime text
Reprezentanții Fundației “Zi Deschisă” au poposit la data de 11.01.2023, în comuna Cumpăna unde au purtat discuții cu primarul comunei, Mariana Gâju și reprezentații administrației publice locale referitor la stadiul proiectelor pe care aceștia le au în derulare în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cumpăna, prezentând și dorința de implementare a unui nou proiect destinat unui alt segment de vârstă.
 
La momentul actual, pentru al doilea an consecutiv, în comuna Cumpăna derulează Proiectul C.O.P.I.I., în cadrul căruia 134 de elevi, locuitori ai comunei Cumpăna, ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate participă la activități extrașcolare.
Toți copiii participanți beneficiază de:
 
- 900 lei pe semestru
- hrană zilnică
- materiale educaționale
- excursii în perioada vacanțelor
 
Perioadă proiectului: ianuarie 2022 – decembrie 2023. Detalii la telefon 0721348556, coordonator Elena Hodorogea.
 
În faza incipientă se află Proiectul destinat tinerilor NEETS, în cadrul căruia 14 tineri cu vârsta cuprinsă între 16 – 29 ani, locuitori ai comunei Cumpăna, vor începe în data de 25.01.2023 un curs pentru calificarea de Lucrător Social. Acesta va avea o durată de 4 luni, iar cursanții vor beneficia de hrană pe durata cursului și o subvenție de 3.600 lei după absolvire. Detalii și înscrieri la telefon 0729040555, coordonator Enache Anica.
 
De asemenea, pentru a nu neglija nicio categoria de vârstă, de anul acesta va începe Proiectul “Creșterea Ocupării și Competențelor Șomerilor și Persoanelor Inactive din regiunea Sud Est (COCSPI SE)”, în cadrul căruia 56 de persoane inactive cu vârste cuprinse între 30 și 64 ani, vor beneficia de instruire în domeniile:
 
- Ajutor bucătar;
- Vopsitor industrial;
- Operator universal spălător textile și curățător chimic;
- Manichiurist.
 
Cursurile vor avea o durată de 2,6 luni, iar pentru fiecare specializare se va forma câte o grupă cu 14 locuri. Cursanții vor beneficia de hrană pe durata cursurilor și o subvenție în valoare de 1800 lei după absolvire și susținerea examenului.
 
Doritorii sunt așteptați să se înscrie până la data de 27.01.2023. Detalii și înscrieri la telefon 0732123377, Bumb Cristina, Insp. sup. compartimentul de Asistență Socială
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii