Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:07 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cumpăna. Consultare publică cu privire la obiectivul „Alternativa Techirghiol”

ro

21 Jul, 2023 16:31 1556 Marime text
Miercuri, 19 iulie 2023, în cadrul Casei de Cultură din comuna Cumpăna, s-a desfășurat o consultare publică cu privire la obiectivul “Alternativa Techirghiol”, unde au fost invitați să participe toți cetățenii direct interesați. La eveniment au fost prezenți reprezentanții societății CONSITRANS București - proiectantul investiției, care a reprezentat Compania Națională Autostrăzi și Drumuri Naționale, beneficiar al investiției.
 
Întâlnirea a avut ca scop informarea autorității publice locale, cât și a locuitorilor proprietari de terenuri în zonele unde urmează a se implementa proiectul, cu privire la faptul că a fost definitivat traseul lucrărilor și implicit stabilite parcelele de teren din domeniul privat și public ce vor fi afectate de lucrare, cu suprafețele exacte pe fiecare parcelă.
 
Cei interesați pot cere informații suplimentare la sediul Primăriei Cumpăna, compartimentele Registru Agricol și Urbanism.
Alternativa Techirghiol, reprezintă o autostradă de aproape 29 de kilometri care se va desprinde din actuala autostradă A4 (Centura Constanței) chiar din zona actualului nod cu Autostrada Soarelui A2, ce va lega Constanța de sudul litoralului.


Citește și
Serviciul de Probațiune Constanța, parteneriat cu Primăria Comunei Cumpăna. Peste 100 de persoane au efectuat muncă în folosul comunității
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii