Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:12 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mangalia a obţinut o finanţare de 3,5 milioane de euro de la MDRT

ro

29 Sep, 2012 01:00 1195 Marime text

Municipiul Mangalia a obţinut, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), o finanţare de aproximativ 3,5 milioane de euro pentru modernizarea şi extinderea reţelei de canalizare din Mangalia şi din staţiuni.

Anunţul a fost făcut ieri de primarul Mangaliei, Cristian Radu, în contextul unei întâlniri cu directorii de şcoli, cu reprezentanţii instituţiilor descentralizate, dar şi cu cei ai primăriilor din localităţile limitrofe. Cu această ocazie s-a discutat despre autorizarea sanitară a instituţiilor de învăţământ, despre avizarea sanitar-veterinară a unităţilor de alimentaţie din apropierea şcolilor, dar şi despre transportul în comun şi siguranţa cetăţeanului.

În ceea ce priveşte finanţarea de la MDRT, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a declarat: „Am început demersurile în acest sens imediat după preluarea mandatului şi iată că acum Mangalia se numără printre cele patru localităţi din ţară care au obţinut o astfel de finanţare guvernamentală".

Aşa cum se arată într-un comunicat de presă, şeful administraţiei publice locale a precizat şi că la ora actuală se lucrează la documentaţia necesară obţinerii finanţării pentru implementarea unui sistem de supraveghere video în municipiu şi în staţiuni: „Avem nevoie de monitorizare video pentru reducerea fenomenului infracţional, atât pe durata verii, cât şi în extrasezon".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii