Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:14 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrările au fost sistate S-au terminat banii pentru mall-ul din strada Traian (galerie foto)

ro

19 Jun, 2014 00:00 3653 Marime text
A trecut mai bine de un an de când primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, lăuda, în contextul unei vizite pe şantier, investiţia de pe faleza Portului Constanţa. „Vreau să vă spun aşa: 40 de milioane de euro privaţi, băgaţi în pământ, cu ultima lucrare de stabilizare de 11 milioane de euro. Locuitorii pot sta liniştiţi, aţi văzut ce capete luminate au lucrat, ce eforturi au fost. Nu se va dărâma niciun bloc, nu se va înclina niciun bloc, nu trebuie să vândă apartamentele, nu a scăzut valoarea, ba dimpotrivă”, explica şeful administraţiei publice locale constănţene.

Aşa cum anunţam în primăvara acestui an, lucrările la mall-ul din strada Traian au fost oprite. Între timp, lucrurile nu s-au schimbat. În urma unei vizite făcute ieri la şantier am putut constata că acesta din urmă pare părăsit. Un paznic „rătăcit” stă de strajă. În rest, nici ţipenie de om. Niciun muncitor nu se agită la faţa locului, niciun utilaj nu funcţionează. Şantierul parcă a încremenit în timp, iar imaginea e completată de bălăriile care au invadat locul.
Pe panoul montat pe strada Traian este menţionat faptul că lucrările au fost demarate în martie 2008 şi aveau ca termen de finalizare luna martie 2014, lucru care, evident, nu s-a întâmplat. World Trade Center din strada Traian cuprinde un hotel de patru stele cu o capacitate de 200 de camere, un mall, două clădiri de birouri în suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi, o zonă de divertisment de 2.500 de metri pătraţi, un institut de artă contemporană (!) şi o parcare subterană cu 1.500 de locuri. Este de prisos să spunem că, până la momentul actual, niciunul dintre aceste obiective nu a prins contur.
Acelaşi Mazăre menţiona, în aprilie 2013, că în opinia sa, lucrările de consolidare a malului străzii Traian înseamnă „20% din Barajul Vidraru”. „Deocamdată, 40 de milioane de euro au băgat ăştia în pământ, să spunem 20% din Barajul Vidraru, au stabilizat şoseaua cu bani privaţi. Noi nu am fi avut niciodată banii ăştia să-i băgăm în pământ”, afirma edilul-şef, insistând asupra marii realizări.
Aşa-numita realizare stagnează însă. Potrivit unor surse, lucrările la mall-ul din strada Traian au fost oprite pentru că investitorii nu mai au bani. Se pare că, în prezent, aceştia din urmă caută finanţare. Am încercat să aflăm un punct de vedere din partea investitorilor, sunând la numărul de telefon care figurează pe panoul de la şantierul din strada Traian, dar acesta ori nu mai este valabil ori este deranjat.

Cine sunt „ăştia”

Beneficiarii investiţiei „Clădiri multifuncţionale Faleza Port Constanţa în zona Porţile 3, 4 Etapa I + II, strada Traian nr. 62 B“ sunt SC Harborside Imobiliara SRL şi Harborside Hotel SRL. Anul trecut, reprezentanţii Harborside au precizat că intenţionează (cel puţin la nivel declarativ) să finalizeze construcţia. Firma Harborside Imobiliara a fuzionat, prin absorbţie, cu Harborside Hotel. Cele două firme au legături cu oameni cunoscuţi drept apropiaţi ai primarului Mazăre. Concret, în Harborside este implicată societatea cipriotă Master Job Limited, societate care mai este implicată şi în SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA, firmă administrată de Valentin Gheorghe Ionescu, coinculpatul primarului Mazăre în Dosarul Retrocedărilor.

Scandalul terenului din strada Traian

În martie 2012, actualul senator Gigi Chiru susţinea o conferinţă de presă pe strada Traian, context în care se referea la „ingineria juridică” prin care 4,5 hectare de teren din patrimoniul Constanţei ar fi ajuns la apropiaţii primarului Radu Mazăre.
Potrivit spuselor lui Gigi Chiru, povestea începe în 2001, atunci când un anume Cecil Poppa a solicitat Primăriei Constanţa retrocedarea unui teren în suprafaţă de un hectar, în Anadalchioi. Din 2001 până în 2004, acesta nu a primit niciun răspuns din partea municipalităţii, susţinea Chiru. „Între timp, proprietarul moare. Văduva acestuia e convinsă de SC Holland Development Group SA să cesioneze drepturile succesorale. În felul acesta, Primăria, prin dispoziţia semnată de actualul primar, respinge prima solicitare, făcută în 2001 de Cecil Poppa, şi, în baza unei expertize, acceptă în cele din urmă să retrocedeze în compensare firmei SC Compania de Servicii şi Consultanţă SA, societate care preluase drepturile litigioase de la SC Holland SA", a declarat Chiru. El a atras însă atenţia asupra faptului că prin Dispoziţia nr. 3086 din 23 noiembrie 2004 administraţia locală „retrocedează, după un şir de cedări de drepturi succesorale, societăţii SC Compania de Servicii şi Consultanţă SA o suprafaţă de teren de 4,5 hectare în locul unui hectar". Mai mult, susţine Gigi Chiru, municipalitatea retrocedează acest teren, „pe malul Portului, la «fabulosul» preţ de şase euro pe metrul pătrat. Deci de vreo o mie de ori mai ieftin decât preţul pieţei".
Povestea terenului din zona străzii Traian merge mai departe, căci, potrivit explicaţiilor lui Chiru, „Compania de Servicii şi Consultanţă înţelege să vândă mai târziu către Harborside Imobiliara, investitorul de azi, 1,5 hectare, pe care încasează dublul preţului pentru această suprafaţă". Chiru sublinia la momentul respectiv că din acţionariatul Companiei de Servicii şi Consultanţă face parte, ca persoană juridică, Willridge Consulting Limited, un offshore din Cipru, dar şi că administratorul Companiei de Servicii este Valentin Gheorghe Ionescu, coinculpatul primarului Mazăre în Dosarul Retrocedărilor.
Amintim că am solicitat la momentul cu pricina un punct de vedere primarului Radu Mazăre, dar acesta nu a comentat subiectul nici atunci, nici ulterior.

Remember

Lucrările la mall-ul din strada Traian au început în decembrie 2007. De-a lungul timpului, primarul Mazăre a dat mereu drept exemplu de „bună practică” această investiţie. Asta deşi, la un an după debutul lucrărilor, strada Traian a început să se surpe. Mai mult, pereţii apartamentelor din blocurile din zonă s-au crăpat. Municipalitatea a negat vehement că între lucrările de pe faleza Portului Constanţa şi crăparea pereţilor acelor apartamente ar fi existat o legătură. Locuitorii de pe strada Traian au susţinut însă tot timpul că pereţii crăpaţi sunt urmarea acelor lucrări.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii