Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce vor liberalii spital la Năvodari? Primarul Matei - „Sper numai să nu fie de faţadă" (documente)

ro

06 Aug, 2011 00:00 2776 Marime text
09-spital.jpgJean Paul Tucan, unul dintre liberalii care a fost mereu într-o luptă continuă cu actual primar al Năvodariului, Nicolae Matei, încearcă să o dea la pace cu acesta.

Chiar dacă pare a fi doar o aparenţă a degajării tensiunii în oraşul Năvodari sau nu, liberalii par a fi puşi pe fapte mari. Ieri, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, alături de Jean Paul Tucan, şeful organizaţiei locale a partidului, au prezentat proiectul privind construirea unui centru de sănătate în localitate. Numai că înainte de a fi pus în aplicare cu planul liberalilor trebuie să fie de acord şi primarul Matei care trebuie să pună la dispoziţie terenul pe care se va ridica acest amplasament. „Vrem să facem spitalul în parteneriat cu Consiliul Local Năvodari.

PNL_spital.jpgÎn acest sens, am depus la Primăria Năvodari în această dimineaţă (n.r. ieri) o solicitare despre intenţia noastră. În prima şedinţă de Consiliu Local o să prezentăm şi proiectul de hotărâre aferent acestui plan al nostru, sperăm să avem sprijinul Consiliului Local în acest sens", a spus Dragomir. Spitalul ar urma să se ridice din fonduri private, va avea cele mai importante secţii pe care un astfel de centru va trebui să le aibă interne - pediatrie şi adulţi, reumatologie şi recuperare, dar şi o secţie de primire urgenţe. „Dacă vom avea toate aprobările şi nu se vor da avize peste ani, aşa cum se întâmplă la Năvodari, putem ridica spitalul într-un an", se lăuda, ieri, Tucan, care a adăugat faptul că studiul de fezabilitate întocmit se referă la o sumă de cinci - şase milioane de euro care trebuie investită pentru a ridica acest centru. Acesta ar urma să acopere doar o parte din necesitatea zonei, să asigure urgenţele pentru o populaţie din arealul zonei de 80.000 de locuitori şi care ar putea să se extindă, în următorii ani, în funcţie de posibilităţile financiare care vor fi sau nu. Preşedintele PNL Constanţa şi-a exprimat însă poziţia în ceea ce priveşte răspunsul primarului Matei în acest caz, precizând că este convins că, într-un astfel de proiect, primarul îşi va arăta toată susţinerea.

Contactat telefonic, primarul a precizat că este dublu surprins în aceea ce priveşte chestiunile pe care liberalii le-au comunicat ieri. „Este surprinzător pentru mine că nu m-au calomniat şi nu m-au vorbit de rău, ceea ce mă bucură. Dacă vor face spitalul vor avea parte de toată susţinerea mea, a consilierilor şi a Consiliului Local în ansamblu. Sper numai să nu fie o chestiune doar de faţadă", spune Matei. Pe de altă parte, primarul este nemulţumit, dar puţin surprins însă de faptul că liberalii s-au mulţumit cu depunerea unei scrisori de intenţie la Registratură şi nu au vrut să aibă o discuţie personală cu el. Subiectul se pare însă că nu este străin de niciuna din cele două părţi, avizul teoretic pentru un acest proiect este de câţiva ani, însă, din lipsa fondurilor, acesta a fost lăsat deoparte.

Ataşat, în ediţia online, puteţi vizualiza scrisoarea de intenţie pe care liberalii năvodăreni i-au trimis-o primarului Nicolae Matei.

Matei rămâne pe poziţii: „Cel mai indicat este să se meargă pe liste separate"

Gheorghe Dragomir a transmis de asemenea prin intermediul presei că aşteaptă de la primarul Matei, până la Matei finele acestei luni, un răspuns în ceea ce priveşte semnarea sau nu a procolului USL la Năvodari. „Aşteptăm să răspundă clar dacă va semna acest protocol USL. Am avut răbdare crezând că USL va funcţiona la Năvodari. Noi vrem ca, de la începutul lunii septembrie, să întocmim listele de consilieri. Eu îmi doresc să mergem împreună, nu separat, bineînţeles în măsura posibilităţilor", spune Dragomir.

Despre această situaţie, la fel ca şi până acum, Matei şi-a reiterat poziţia că, cel mai potrivit pentru Năvodari, este ca PNL şi PSD să meargă cu liste separate. „Eu am semnat protocolul în alb, însă cred că cel mai indicat este ca la Năvodari să se meargă pe liste separate. După alegerile de la anul, cred că putem face o echipă. Pot exista şi compromisuri politice, poate exista orice", a conchis Matei.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii