Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:33 22 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se votează în CLM Mig-2000 va continua sa folosească gratuit un teren al municipiului Constanţa

ro

01 Feb, 2018 00:00 1087 Marime text
Aleşii locali municipali ai opoziţiei şi cei neafiliaţi au votat, în ultima şedinţă de Consiliu Local, împotriva concesionării unui teren în suprafaţă de 510,6 mp către SC Mig-2000 SRL, societate ce deţine terasa Tomis din staţiunea Mamaia.
Concesiunea avea o valabilitate de 32 de ani până în 2050, concesionarul urmând să plătească 1,3 euro/mp/lună.
 
De-a lungul timpului, cei trei asociaţi ai societăţii au depus cereri de cumpărare a terenului, dar nu au fost mulţumiţi de preţul stabilit de municipalitate. Ulterior, au solicitat prelungirea concesiunii, lucru care s-ar fi realizat prin aprobarea HCLM 23, supusă aprobării consilierilor locali. Deoarece hotărârea nu a trecut, MIG-2000 va ocupa proprietatea municipiului fără să plătească nimic pentru acest teren.
 
USR Constanţa, prin vocea preşedintelui filialei, Remus Negoi, cel care a luat cuvântul în deschiderea şedinţei de Consiliu Local, a cerut consilierilor locali să respingă proiectul cu privire la care consilierii PNL şi cei neafiliaţi au votat împotrivă. De precizat că acolo funcţionează, de mult timp, o terasă, municipalitatea încercând să poarte mai multe discuţii cu societatea respectivă, pentru a exista o înţelegere.
 
De cealaltă parte, primarul Decebal Făgădău a criticat votul consilierilor şi a precizat că va „solicita secretarului municipiului Constanţa să menţioneze în procesul-verbal al şedinţei, în mod expres, cine cum votează, întrucât, la şedinţa de marţi, s-a votat ca o societate să folosească gratuit în continuare un bun al municipiului Constanţa“.

Despre MIG-2000 SRL

Societatea Mig-2000 SRL a fost înfiinţată în anul 1993, are sediul social în Mamaia, municipiul Constanţa, bufet Tomis, amplasament plajă, obiectul principal de activitate fiind comerţ cu amănuntul al altor produse alimentare, în magazine specializate. Acţionarii firmei sunt Gina Cristea, Ionuţ Cristea şi Magdalena Călimente. Primii doi asociaţi au şi calitatea de administratori.
 
Potrivit Registrului Comerţului, în 2016, societatea a avut un profit de 169.741 de lei, o cifră netă de afaceri de 2.068.495 de lei şi 18 angajaţi. Firma mai are puncte de lucru şi pe strada Miron Costin, bulevardul Mamaia şi staţiunea Mamaia, sector de plajă Mamaia V, subsector 7.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii