Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:28 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contractul Primăriei Constanţa cu firma de ecarisaj Green Life a fost prelungit. Amenajarea biobazei bate pasul pe loc

ro

11 May, 2018 00:00 2580 Marime text
La sfârşitul anului trecut, Primăria Constanţa anunţa că vrea să repare adăpostul pentru câini fără stăpân situat pe strada Vârful cu Dor la nr. 5. Pentru această investiţie, alocase 262.328 de lei. Decizia municipalităţii era legată de faptul că la începutul acestui an expira contractul cu societatea Green Life Recycling, care asigura serviciul de ecarisaj.
 
Licitaţiile privind amenajarea adăpostului pentru câinii fără stăpân şi concursurile pentru angajarea personalului care să deservească acest adăpost sunt în desfăşurare, în baza noii organigrame a aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, aprobată în şedinţa Consiliului Local din data de 30.03.2016.

Cu toate că, din acest an, serviciul privind gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Constanţa trebuia să funcţioneze ca structură organizatorică distinctă, procedurile nu s-au încheiat, iar municipalitatea s-a văzut nevoită să prelungească contractul cu societatea Green Life Recycling cu cel puţin şase luni. Informaţia ne-a fost furnizată, la solicitarea noastră, de reprezentantul Biroului de Presă al Primăriei Constanţa, Ionela Bărboi.
 
Vă reamintim că societatea Green Life Recycling şi Primăria Constanţa derulează încă de anul trecut un contract privind prestarea de servicii de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni veterinare pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public al municipiului Constanţa. Valoarea contractului precedent a fost de 500.000 de lei fără TVA.
 
Preţurile unitare pentru fiecare operaţiune din contract sunt următoarele:
- capturare şi transport - 60 de lei/preţ unitar/câine capturat fără TVA
- microcipare - 13 lei/preţ unitar/câine fără TVA
- hrană/întreţinere - 4 lei/câine/zi lei fără TVA
- tratamente obligatorii (deparazitare internă şi externă, vaccin antirabic) - 35 de lei/preţ unitar/câine fără TVA
- tratamente specifice - 50 de lei/preţ unitar/câine fără TVA
- sterilizare - 65 de lei preţ unitar/câine fără TVA
- eutanasiere - 40 de lei/preţ unitar/câine fără TVA
- neutralizare - 35 de lei/preţ unitar/câine fără TVA.
 
Conform contractului, se estimează ca într-o lună să se captureze şi să se transporte aproximativ 150 de câini, să fie microcipaţi 150 şi să fie hrăniţi tot 150 de patrupede, cărora să li se asigure şi tratamente obligatorii (deparazitare internă şi externă, vaccin antirabic). În contract mai este prevăzută asigurarea tratamentelor specifice pentru 50 de câini pe lună, sterilizarea (pentru câinii care pleacă spre adopţie) a aproximativ 75 de animale, eutanasierea a 75 de câini şi neutralizarea a 75 de patrupede.
 

Despre SC Green Recycling SRL 

 
Firma, cu sediul social în localitatea Ovidiu, s-a ocupat în trecut cu activităţi de reciclare. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Green Recycling SRL a fost înfiinţată în anul 2006, avându-i ca asociaţi pe Maria Carmen Bucur, născută în ianuarie 1967, care deţine 80% dintre părţile sociale, fiind totodată şi administrator, şi pe Alice şi Antonio Andruşcă, născuţi în 1989, respectiv 1993, care deţin împreună diferenţa de 20 de procente. Firma desfăşoară „activităţi veterinare“, dar şi „ecarisaj, pensiune animale“. Maria Carmen Bucur, ex-Andruşcă, a fost angajată a Primăriei Constanţa.

Istoricul firmei

 
Potrivit datelor din Monitorul Oficial, în anul 2006, firma a fost înfiinţată de Adrian Andruşcă şi Gheorghe Bucur, având sediul social la Medgidia. Firma avea ca domeniu de activitate „recuperarea deşeurilor şi resturilor nemetalice reciclabile“. În 2011, firma şi-a mutat sediul în Ovidiu, la actuala adresă. În anul 2013, cei doi fondatori ai firmei o cooptează pe Maria Carmen Andruşcă, iar Gheorghe Bucur se retrage din firmă. În iulie 2014, Adrian şi Maria Carmen Andruşcă decid ca primul să se retragă din firmă, locul său fiind luat de nou-cooptatul asociat, Antonio, care ajunge să deţină 4,55% din firmă, în timp ce mama sa avea 95,4%.

Cei doi decid să o coopteze în firmă pe Alice Andruşcă. Maria Carmen Bucur (ex-Andruşcă) se retrage astfel din societate, cesionându-şi părţile sociale către fiul Antonio, care a fost numit administrator în noiembrie 2014. Câteva zile mai târziu, în decembrie 2014, Maria Carmen revine în firmă cu numele de Bucur, venind cu un aport social de 1.400 de lei şi devenind astfel asociat majoritar. De asemenea, ea a fost repusă în funcţia de administrator.
 
Citeşte şi:
 
Primăria Constanţa a demarat licitaţiile privind amenajarea adăpostului pentru câinii fără stăpân. Contractul cu Green Life Recycling expiră anul viitor

Vor să reautorizeze clădirea de pe Vârful cu Dor Municipalitatea achiziţionează lucrări de reparaţii la adăpostul pentru câini fără stăpân
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii