Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât pune la bătaie Consiliul Judeţean Constanţa Programul anual de finanţare nerambursabilă destinat proiectelor, evenimentelor şi programelor sportive de interes local

ro

13 Jun, 2018 00:00 2241 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa a făcut public Programul anual de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale judeţului Constanţa, domeniul sport, pentru anul 2018.
 
CJC îşi propune să susţină acest domeniu cu finanţări nerambursabile din fonduri publice. Proiectele cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramura de sport, în conformitate cu prevederile bugetare pentru anul 2018, au o valoare totală de 3.000.000 de lei. Finanţarea proiectelor se va face în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordinului nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramura de sport judeţene.
 
Programul anual de finanţare nerambursabilă destinat proiectelor, evenimentelor si programelor sportive de interes local (localităţi din judeţul Constanţa) are următoarele obiective:
a) evidenţierea contribuţiei semnificative şi constante a sportului de performanţă la reprezentarea şi sporirea prestigiului României pe plan internaţional;
b) susţinerea disciplinelor şi a probelor sportive, în funcţie de tradiţia şi de gradul de dezvoltare al fiecăreia la nivel naţional şi internaţional;
c) susţinerea activităţii de performanţă la nivelul copiilor şi juniorilor;
d) perfecţionarea sistemelor de selecţie, pregătire şi competiţionale pentru fiecare ramură de sport;
e) susţinerea procesului de redresare a jocurilor sportive, în funcţie de valoarea, tradiţia şi gradul de dezvoltare al fiecăruia la nivel naţional şi internaţional;
f) susţinerea sporturilor de iarnă în vederea amplificării la nivel naţional şi internaţional.
 
De asemenea, programul „Sportul pentru toţi“ are ca scop: menţinerea unei bune stări de sănătate şi consolidarea socializării cetăţenilor prin crearea unui cadru social şi organizatoric favorizant; încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive, în mod continuu, de cât mai mulţi cetăţeni; atragerea şi stimularea tuturor categoriilor de cetăţeni, fără nicio discriminare, în mod liber şi voluntar, independent sau în cadru organizat pentru practicarea activităţilor fizice şi sportive.
 
Atribuirea contractelor cu finanţare nerambursabilă se va face pe bază de selecţie de oferte de către comisii numite prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa. Atribuirea contractelor cu finanţare nerambursabilă se va face în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul judeţean.
 
Programul pe anul 2018 va cuprinde mai multe sesiuni de selecţie a ofertelor. Propunerile de proiecte se vor depune la Registratura autorităţii finanţatoare - Consiliul Judeţean Constanţa.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii