Află câţi poştaşi vor fi concediaţi din Regiunea Sud-Est
Află câţi poştaşi vor fi concediaţi din Regiunea Sud-Est
2027
Marime text
Zilele
trecute, la nivel naţional, directorul general al Poştei,
Dan Neagoe, dădea o veste proastă angajaţilor Poştei Române. În
următoarea perioadă, încă 450 de oficii ale Poştei Române vor fi
închise, fapt care este echivalent cu desfiinţarea a 1400
de posturi.
La nivelul judeţului Constanţa, aşa cum a declarat directorul Direcţiei Regionale de Poştă Constanţa, Alexandru Maxim, la nivelul a şase judeţe cuprinse în euroregiunea sud-est, după propunerea de împărţire teritorială a ţării, le vor fi reziliate contractele de muncă unui număr aproximativ de 40 de angajaţi. Practic, acolo unde sunt comune mai mari şi sunt câţiva factori poştali, acolo va rămâne un singur angajat. „Ghişeele poştale se vor transforma în agenţii. Nu va dispărea poşta", ne-a spus directorul Regionalei de Poştă Constanţa. Măsurile trebuie puse în aplicare de la 1 august, dată la care se va începe şi procedura de concediere a personalului, care va fi demarată de la nivelul central al structurii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


