Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:51 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevărul despre parcul pe care municipalitatea vrea să-l amenajeze în zona Marvimex Un consilier local susţine că mai puţin de 10 la sută din terenul de opt hectare s-ar putea transforma în parc! (document)

ro

31 Jul, 2018 00:00 1931 Marime text

Printr-o adresă, Primăria Constanţa a refuzat Asociaţia Verde Urban, care şi-a exprimat intenţia de a „prelua” o suprafaţă de teren situată în zona Marvimex pentru a încerca transformarea acesteia dintr-o zonă cvasi-insalubră într-un spaţiu verde destinat petrecerii timpului liber de către cetăţenii din zonă şi nu numai.
 
Primăria Constanţa vrea să amenajeze un parc în zona Marvimex, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).
 
„Ne-am gândit că zona respectivă era ideală pentru a fi transformată într-un mic parc, cu spaţii plantate, amenajate pentru petrecerea timpului liber, Primăria Constanţa urmând a ne pune la dispoziţie terenul în mod temporar pentru realizarea lucrărilor care urmau a fi efectuate cu sprijinul voluntarilor Verde Urban şi al locuitorilor din blocurile învecinate. La scrisoarea de intenţie transmisă de noi în luna aprilie am primit, recent, un răspuns din care rezultă faptul ca exact acea suprafaţă de teren dintre blocuri este subiect al unei liste de proiecte prioritare aprobată de MDRAPFE“, potrivit reprezentanţilor Verde Urban.

Mai exact, Primăria Constanţa le-a dat de înţeles celor de la Asociaţia Verde Urban că a depus o cerere de finanţare prin intermediul Programului Operaţional Regional POR 2014-2020, având drept scop reconversia şi refuncţionalizarea terenurilor şi suprafeţelor degradate vacante sau neutilizate din municipiile reşedinţă de judeţ.
 
Consilierul local municipal PNL Costin Avătavului spune însă că doar 5.000 mp din această suprafaţă se vor amenaja ca spaţiu verde cu bani europeni. „Această suprafaţă reprezintă mai puţin de 10% din acest teren şi este singura suprafaţă unde nu există o revendicare pe Legea 10 (litigiu). Pentru restul suprafeţei am primit promisiunea reprezentanţilor Serviciului Spaţii Verzi că în perioada următoare vor aduce utilaje pentru îndreptarea şi discuirea terenului, urmând apoi sa poată fi pregătit pentru lucrări de amenajare/plantare“, susţine consilierul municipal Costin Avătavului.
 
Acesta precizează că terenul aflat în discuţie face parte din „suprafaţa de 84.168 mp, cuprinsă în perimetrul cuprins între străzile Eliberării - Dezrobirii - Dreptăţii. Cea mai mare parte a terenului face obiectul unor litigii care durează de ani de zile, proprietari fiind celebra familie Movilă“ (potrivit adresei Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanţa, pe care o anexăm în secţiunea „Documente“).

Avătavului: „Scopul demersului meu este de a transforma acest teren într-un parc public“ 

Consilierul liberal mai spune că a depus în luna aprilie o adresă la secretariatul Primăriei prin care a cerut demararea lucrărilor de ecologizare şi aducere la nivel a acestei zone degradate din municipiul Constanţa. Este vorba chiar de terenul situat în zona Marvimex, cuprins între străzile Prieteniei - Dreptăţii -Dumitru Marinescu - Solidarităţii, inventariat la secţiunea spaţii verzi aflate în întreţinerea municipalităţii.
 
„Scopul demersului meu este de a transforma acest teren într-un parc public. În ultimii ani, terenul a fost sufocat de buruieni, maşini abandonate şi gunoaie. Răspândirea mizeriei şi degradarea zonei s-au petrecut în ciuda faptului că este unul din puţinele spaţii ale cartierului care nu este încă ocupat de blocuri sau de alte construcţii, indicele privind suprafaţa de spaţiu verde, în acest cartier, fiind cu mult sub norma impusă de comisia europeana de 26 M2/cap de locuitor. Pentru astfel de terenuri, prin Planul de Urbanism General, Primăria ar trebui să impună destinaţia nemodificabila de spaţiu verde. Voi urmări toate acţiunile întreprinse de departamentele de specialitate ale Primăriei în acest demers şi sper ca până la sfârşitul anului locuitorii din această zonă să beneficieze de un parc nou“, afirmă Costin Avătavului.
 
Citeşte şi:

Primăria Constanţa vrea să amenajeze un parc în zona Marvimex cu fonduri de la MDRAPFE

Ti-a placut articolul?

Comentarii