Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:29 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Internațională a Pământului, marcată la Cumpăna (GALERIE FOTO)

ro

22 Apr, 2023 19:55 1270 Marime text


Astăzi, 22 aprilie 2023, cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, au desfășurat la fel ca în ultimii ani activități specifice protecției mediului, menite să crească conștientizarea cu privire la impactul pe care omul îl are asupra Terrei.

În întreaga lume, pentru al 53-lea an la rând, peste 1 miliard de persoane se unesc în cel mai mare eveniment civic al planetei, cu scopul de a aduce o schimbare pentru o lume mai bună și mai curată. Astfel, încă de dimineață, peste 100 de locuitori de toate vârstele, ai comunei Cumpăna, s-au adunat în Parcul de pe strada Strajei cu poftă de muncă și cu dorința de a contribui la un viitor verde pentru casa noastră, Planeta Pământ.

Ca de fiecare dată au răspuns cu drag invitației elevii și cadrele didactice ale Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din localitate, sportivii și antrenorii secțiilor de lupte, fotbal și rugby ale Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, funcționari publici și personalul primăriei, consilieri locali, dar și locuitori cu suflet mare, dornici să lase un viitor verde și sănătos urmașilor., transmit reprezentanții Primăriei Cumpăna.

Cu această ocazie, au avut loc activități de ecologizare, iar în parcul de 5 hectare au fost plantați 147 de puieți de diferite specii de pomi și arbuști din speciile tuja, mesteacăn, platan, prunus sau cireș japonez.


Noi, cetățenii, oriunde ne-am afla, trebuie să conștientizăm faptul că Pământul din care ne tragem seva și în care ne înfigem adânc rădăcinile, este unic și nu avem o variantă de rezervă. Așadar, suntem datori față de generațiile viitoare, să avem grijă de Planeta noastră, să îi gestionăm responsabil resursele fără a le epuiza, să combatem poluarea şi să apreciem minunatele daruri pe care ni le-a făcut mama natură. Pământul este sacru, iar viața pe pământ este sfântă și trebuie protejată în toate formele sale, ca și cum toate sunt un miracol., mai transmit reprezentanții Primăriei Cumpăna. 


„Mulțumesc voluntarilor comunei Cumpăna care astăzi de Ziua Internațională a Pământului, au revenit în parcul din localitate pentru a planta cei 147 de copaci achiziționați de administrația publică locală. Vom continua acțiunea de întreținere prin udarea și îngrijirea acestora în perioada următoare, de aceea fac apel la elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” pentru care urmează Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel, să aloce o zi din programul săptămânii pentru a putea uda cu găletușele acești copaci. Pământul este sacru. Pământul protejat înseamnă viață sfântă continuă, pe pământul nostru, pământul comunei Cumpăna. Iubim pământul comunei Cumpăna, este deviza noastră a cumpănenilor, în această zi atât de deosebită!”, a declarat doamna primar al comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii