Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 17 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Forțelor Terestre, sărbătorită în Constanța, alături de cea mai mare unitate din Dobrogea

ro

17 Apr, 2026 09:34 137 Marime text
Sursă foto: Facebook/MApN
Ministerul Apărării Naționale, Brigada 9 Mecanizată  „Mărășești” informează că, la data de de 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Forțelor Terestre, astfel încât,  în Constanța, unitatea de forțe terestre din Dobrogea, organizează o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre, astfel că sâmbătă, 18 aprilie, la VIVO! Mall Constanța, între orele 10.00 și 18.00 vor fi o serie de evenimente.

Ziua Forțelor Terestre  aduce în prim plan și patronul spiritual și ocrotitor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

„Cu acest prilej, în toate garnizoanele din țară se vor organiza manifestări dedicate acestei sărbători, ce vor cuprinde expoziții, vizionări de filme documentare, prezentări de tehnică, armament și echipamente militare, exerciții de mânuire a armamentului, ceremonii militare, concerte ale muzicilor militare și spectacole artistice susținute de către formațiile cercurilor militare”, relatează sursa.

În Municipiul Constanța, Brigada 9 Mecanizată ”Mărășești”, singura mare unitate de forțe terestre din Dobrogea organizează o expoziție de tehnică de luptă, ateliere de prezentare a armamentului și standuri de promovare a profesiei militare.

Drept urmare, între orele 11.00-12.00 va avea loc un concert de muzică de fanfară, susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale dedicat Zilei Forțelor Navale, precizează într-un comunicat de presă, Locotenent Cosmin Marinescu, ofițerul de Informare și Relații Publice al Brigăzii 9 Mecanizată ”Mărășești”.

Citește și:
Ziua Forțelor Terestre sărbătorită la VIVO! Mall Constanța! Anunțul Brigării 9 Mecanizată Mărășești
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii