Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Evidenței Persoanelor, marcată pe 24 martie Azi se împlinesc 103 ani de la înființarea oficială a structurilor specializate de evidență a persoanelor (DOCUMENT)

ro

24 Mar, 2024 09:00 663 Marime text


Prima structură cu atribuții de evidență a persoanelor, respectiv înființarea „biroul populațiunii”, a fost înființată prin Înaltul Decret Regal nr. 947, publicat în Monitorul Oficial al României în 24 martie 1921. Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța, din subordinea CJC, coordonează și controlează activitatea celor 19 servicii comunitare locale de evidență a persoanelor precum și activitatea de stare civilă a celor 70 de unități teritoriale din județul Constanța.
 
 
Ziua Evidenței Persoanelor este marcată pe 24 martie. În acest an se împlinesc 103 ani de la înființarea oficială a structurilor specializate de evidență a persoanelor. Prima structură cu atribuții de evidență a persoanelor, respectiv „Biroul populațiunii”, a fost înființată prin Înaltul Decret Regal nr. 947, publicat în Monitorul Oficial al României în 24 martie 1921. Documentul poate fi consultat în secțiunea Documente a articolului.
 
Astfel, personalul care își desfășoară activitatea în birourile de stare civilă și serviciile de evidență a persoanelor serbează astăzi, 24 martie, Ziua Evidenței Persoanelor.
 
Timp de 103 ani, generație după generație de funcționari cu atribuții de evidență a persoanelor și stare civilă au contribuit la dezvoltarea și perfecționarea acestui vast domeniu, devenind astfel o activitate esențială a administrației publice din România. 
 
Această zi reprezintă sărbătoarea tuturor celor care contribuie la înregistrarea faptelor de stare civilă, la emiterea certificatelor de stare civilă, la emiterea documentelor de identitate, precum și la administrarea bazelor de date.
 
Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța este instituție publică cu personalitate juridică constituită în subordinea Consiliului Județean Constanța, avȃnd la bază Ordonanța nr. 84/2001 „privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor cu modificările și completările ulterioare”.
 
„Instituția coordonează și controlează metodologic, conform legislației specifice în vigoare, întreaga activitate a celor 19 servicii comunitare locale de evidență a persoanelor precum și activitatea de stare civilă a celor 70 de unități teritoriale din județul Constanța“, au transmis reprezentații Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Constanța.
 
„Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța mulțumește cetățenilor județului Constanța pentru încrederea și înțelegerea acordate instituției noastre și îi asigurăm de faptul că ne vom desfășura activitatea și în continuare cu  profesionalism și că vom acționa cu celeritate pentru rezolvarea problemelor specifice“.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
DGEP Constanța: Condițiile și documentele necesare pentru oficializarea unei căsătorii
 
DGEP Constanţa: Cum se procedează la înregistrarea tardivă a naşterii
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii