Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:36 08 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua de ieri, solicitantă pentru pompierii salvatori din întreaga țară. Unde au fost cele mai numeroase misiuni

ro

08 Nov, 2022 10:54 534 Marime text
foto: Pexels
Peste 1.400 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore! 

Ziua de ieri a fost solicitantă pentru pompierii salvatori din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Mureș, Cluj, Prahova și Brașov.

O pondere de aproape 85% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD ( 1.205 de cazuri din totalul de 1.440 de situații de urgență gestionate). 

Totodată, echipajele operative au acționat, pentru localizarea și stingerea celor 65 incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 164 misiuni pentru protecția comunităților., informează IGSU. 


O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 6 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme. În urma acestor evenimente, 1 persoană și-a pierdut viața în județul Hunedoara. 

Potrivti sursei ciatet, de asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 2 persoane aflate în dificultate.

În ultimele 24 de ore a fost transmis 1 mesaj de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice, în județul Covasna.


Oficial de la IGSU, despre misiunile de intervenție 

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:


- O intervenție care a necesitat atenție sporită a avut loc ieri dimineață, în județul Ialomița, unde salvatorii au acționat pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier. Acesta s-a produs pe DN 21, pe raza localității Iazu, între un autoturism și un tir. Ajunse la locul solicitării, echipajele de intervenție au constatat că, în urma impactului, autoturismul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat. Evenimentul a fost soldat cu patru victime, dintre care una încarcerată. Datorită intervenției prompte a colegilor noștri, persoana a fost scoasă conștientă și cooperantă dintre fiarele contorsionate. Toate victimele au fost evaluate și monitorizate la locul solicitării, ulterior trei dintre acestea fiind transportate la spital pentru investigații medicale amănunțite.

- Un alt eveniment rutier la care au fost solicitați să intervină pompierii militari ialomițeni a avut loc ieri, între localitățile Bucu și Slobozia. Impactul s-a produs între două autoturisme, iar în urma incidentului rutier au rezultat două victime. Echipajele operative sosite la locul solicitării au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar salvatorii au acordat primul ajutor pasagerilor implicați în accident, ulterior aceștia fiind transportați la o unitate medicală de specialitate.

Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 225 de pompieri salvatori cu 180 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii