Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:51 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua 2 Grill Fest! Vremea bună a scos din casă mii de constănțeni și turiști (GALERIE FOTO)

ro

01 May, 2023 10:12 1477 Marime text
Ziua a doua de Grill Fest a adunat mii de persoane pe timp de zi la preparatele pregătite de chefi iscusiți pe plaja Reyna din Constanța.

Dacă sâmbătă vântul a fost problematic pe timp de zi, iată că duminică, 30 aprilie, a fost o zi numai bună de relaxare pe plaja din Constanța, cât și pentru degustarea de bunătățuri.



Somonul la placă a fost unul dintre preferatele participanților (n.r. și al meu). Aromat, cu sare de mare pentru un gust intens, o salată verde pentru prospețime, iar chifla generoasă îmbrăca somonul în arome simple. Cu un vin de la bar, mergea perfect. Desigur, brisketul sau pulled pork-ul a fost din nou o alegere fină pentru participanți. Condimentat cu sare și piper, și preparat cu grijă de bucătari, carnea fragedă se topea în gură, fiind o adevărată frenezie pentru papilele gustative. Iar desertul nu putea lipsi pentru a completa meniul - fie că alegeai papanași cu finetti sau gem de fructe, fie că alegeai o clătită cu Nutella sau mascarpone, ori alegeai niște gofre fierbiți sau o înghețată artizanală, trebuia să te încarci cu răbdare. Duminică, la clătite, timpuld e așteptare la coadă se apropia decent de 60 de minute.


Băile nu au fost cele mai curate, însă exista apă și săpun pentru igienă. Hârtia igienică, pe de altă parte, lipsea în majoritatea toaletelor, fie că erau luate de alți participanți, fie că nu erau aprovizionate destul de des băile de organizatori.

Cert este că experiența generală a fost una de bun augur.

Aceeași problemă a fost și în prima seară - accesul pe plaja. Drumul abrupt, neamenajat, improvizat pe taluz și un pericol pentru cei neatenți, se aglomera constant.



Muzical, Manuel Riva a deschis seria concertelor cu piese mixate pentru toate generațiile și cu un vibe fresh pentru spectatori. Odată cu lăsarea întunericului, urma să urce pe scenă, la ora 21.00 artiștii de la Carla`s Dreams, care a strâns un număr mare de spectatori. Seara a fost încheiată de un recital al Partydului Kiss, parteneri oficial la evenimentul gastronomic-muzical.



Astăzi, 1 mai, este ultima zi de festival, unde au fost pregătite, în total, peste 70 de tone de carne. Pe scenă vor urca Albwho și Smiley.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii