Zi liberă pentru părinți în prima zi de școală – propunere legislativă depusă la Senat
Zi liberă pentru părinți în prima zi de școală – propunere legislativă depusă la Senat

O nouă inițiativă legislativă depusă la Senat propune ca părinții să beneficieze de o zi liberă în prima zi a anului școlar, pentru a putea fi alături de copiii lor la festivitatea de deschidere. Proiectul aparține unui senator PSD și vizează părinții copiilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial.
Potrivit propunerii, „se acordă zi liberă pentru părinţi, aşa cum sunt ei definiţi în Noul Cod Civil, prima zi de începere a anului şcolar”. Inițiatorul arată, în expunerea de motive, că prezența părinților în această zi specială este esențială pentru sprijinul emoțional al copiilor și pentru o adaptare mai ușoară la noul mediu școlar sau preșcolar.
„Din păcate, începutul anului şcolar coincide cu o zi lucrătoare, iar ca părinţii să poată fi prezenţi la festivitate e nevoie ca aceştia să îşi ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă. Nu puţine au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancţionat o eventuală întârziere a angajatului”, se arată în document.
În prezent, Codul Muncii prevede 17 zile libere nelucrătoare pe an pentru salariații cu program obișnuit de lucru, dintre care 13 vor pica în timpul săptămânii în 2025. Proiectul legislativ urmează să intre în dezbaterea Parlamentului în perioada următoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp