Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi încărcată pentru polițiștii constănțeni

ro

08 Jul, 2022 12:33 1093 Marime text
  • Polițistii constănțeni au avut o zi solicitantă, joi, 7 iulie, încărcată cu misiuni.
 
Pe 6 iulie 2022, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au identificat un bărbat, de 36 de ani, pe numele căruia Judecătoria Călărași a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 4 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
 
Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.
 
Urmare a cercetărilor în 4 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat 2 bărbați, de 34, respectiv 40 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
 
Astfel, în perioada octombrie 2021 - mai 2022, cei în cauză ar fi sustras catalizatoarele de la 4 autoutilitare, în timp ce vehiculele se aflau parcate în diverse zone din municipiul Constanța.
 
La data de 6 iulie a.c., polițiștii au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța și orașul Ovidiu, în urma activităților fiind identificați cei 2 bărbați, care au fost conduși la sediu, pentru audieri.
 
În urma administrării probatoriului în cauză, cei 2 au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de ieri, 7 iulie, au fost prezentați instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
 
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța, precum și de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.
 
Infracțiune constatată de polițiști
 
La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 9.00, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Băneasa au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism pe strada Cantonului din localitatea Văleni, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul în cauză a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
 
Sesizare din oficiu privind servirea băuturilor alcoolice minorilor
 
La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în fața unui local din stațiunea Vama Veche sunt servite băuturi alcoolice minorilor.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că angajații societății au permis servirea cu băuturi alcoolice minorilor.
Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991R.

De asemenea, a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității localului public pe o perioadă de 30 de zile, potrivit Legii nr. 61/1991R.
Măsura a fost înaintată administrației locale, în vederea aplicării măsurilor legale.
 
Acțiune a polițiștilor
 

În perioada 5 - 6 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, împreună cu jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali au desfășurat o acțiune pe linia asigurării și menținerii ordinii și siguranței publice.

Astfel, au fost legitimate peste 90 de persoane, fiind oprite, pentru control, peste 45 de vehicule.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.500 de lei, dintre care 17 la O.U.G. 195/2002, 3 la Legea nr. 61/1991, 1 la Legea nr. 132/2017 și 3 la OG 99/2000.

Totodată, au fost constatate 8 infracțiuni la regimul rutier, fiind reținute, în vederea suspendării, 3 permise de conducere.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii