Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:14 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

WhatsApp a redus limita de vârstă pentru utilizarea aplicației

ro

13 Apr, 2024 09:15 449 Marime text
Sursa foto: Pixabay
 
  • WhatsApp, platforma de socializare deținută de Meta, a redus recent limita de vârstă pentru utilizarea aplicației în Uniunea Europeană și Marea Britanie de la 16 la 13 ani. 

WhatsApp, platforma de socializare deținută de Meta, a redus recent limita de vârstă pentru utilizarea aplicației în Uniunea Europeană și Marea Britanie de la 16 la 13 ani. Această mișcare a generat critici din partea activiștilor pentru siguranța copiilor, conform The Guardian, potrivit Știri pe Surse.

Modificarea făcută de platforma de socializare a fost anunțată în februarie și a devenit activă în Uniunea Europeană și Marea Britanie în data de miercuri, 10 aprilie. Organizația non-guvernamentală „Smartphone Free Childhood” a declarat că Meta, compania care deține și aplicațiile sociale Facebook și Instagram, a ignorat cererile adresate companiilor de tehnologie de a întreprinde mai multe acțiuni pentru a proteja copiii.

Gruparea a spus: „Asta s-a întâmplat fix când există cereri naționale pentru ca firmele mari de tehnologie să facă mai multe pentru a ne proteja copii. Permiterea oficială ca oricine cu vârsta peste 12 ani să poate să utilizeze platforma transmite mesajul că este sigură de folosit de către ei. Cu toate acestea, profesorii, părinții și experții spun altceva. Suntem presați să acceptăm faptul că marile companii de tehnologie pun profitul mai presus de protejarea copiilor noștri”.

WhatsApp a afirmat că modificarea limitelor de vârstă a fost în general în conformitate cu majoritatea țărilor și a fost implementată corect. Directorul strategiei de siguranță online de la Ofcom din Marea Britanie a declarat că autoritatea „nu va ezita” să sancționeze companiile de social media care nu respectă directivelor sale, atunci când va avea puterea de a acționa.

Mark Bunting a declarat pentru emisiunea Today de la BBC Radio 4 că sunt în curs de elaborare coduri de practică pentru a impune siguranța online: „Așadar, când puterile noastre vor intra în vigoare anul viitor, le vom putea trage la răspundere”, a spus el. „Dacă nu efectuează acești pași în acel moment, și nu ne pot demonstra că iau măsuri alternative care sunt eficiente pentru a menține copiii în siguranță, atunci vom putea investiga. Avem puterea să îi direcționăm să facă schimbări, dacă credem că este necesar să le facă. Dacă nu respectă aceste instrucțiuni, avem competențe de a percepe amenzi – și nu vom ezita să facem asta – dacă nu există altă modalitate de a aduce schimbarea care credem că este necesară.”, a mai adăugat el.

În această săptămână, Meta a dezvăluit o serie de funcții de siguranță concepute pentru a proteja utilizatorii, în special tinerii, de fenomene precum „sextorsion” și abuzul de imagini intime. Compania a confirmat că va începe testarea unui filtru în mesajele directe (DM) de pe Instagram, numit Protecția Nudității, care va fi activat în mod implicit pentru utilizatorii sub 18 ani și va estompa automat imaginile care conțin nuditate. Atunci când primesc astfel de imagini, utilizatorii vor vedea, de asemenea, un mesaj care îi încurajează să nu simtă presiune pentru a răspunde și vor avea opțiunea de a bloca expeditorul și de a-l raporta.



Citește și:
UPDATE. WhatsApp a picat! Mai mulți utilizatori au raportat probleme
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii