Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:37 10 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Selly anunță că Playboi Carti va urca pe scena Beach, Please! după amânarea concertului - „Totul este confirmat”

ro

10 Jul, 2026 17:26 378 Marime text
Sursa foto: Facebook Playboi Carti

Vești bune pentru fanii Beach, Please! După ce concertul lui Playboi Carti a fost reprogramat, Selly a anunțat că artistul american este așteptat să ajungă în România și să urce pe scenă în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Într-un mesaj video publicat pe rețelele de socializare, organizatorul festivalului a precizat că a discutat cu echipa lui Playboi Carti și că a primit confirmarea oficială privind deplasarea artistului.

„Avem confirmarea că va decola din Paris și va ateriza în România în această seară. Concertul este programat în jurul orei 03.00. Totul este confirmat. Acest anunț a fost verificat și aprobat de echipa lui Playboi Carti înainte de a fi publicat. Avem confirmarea pe e-mail, informațiile despre zbor, totul este confirmat”, a declarat Selly.


Acesta le-a mulțumit participanților pentru răbdare și a dat asigurări că va comunica în continuare orice schimbare de program.

„Dacă se întâmplă ceva sau apare vreo modificare, vă promit transparență. Veți afla imediat ce aflu și eu”, a transmis organizatorul.


Selly a spus că ziua de vineri se anunță una dintre cele mai importante din istoria festivalului, amintind atât condițiile meteo favorabile, cât și prezența lui Playboi Carti și a celorlalți artiști din line-up.

„Imaginați-vă ce zi extraordinară va fi astăzi. Avem vreme bună, îl avem pe Playboi Carti și avem toți artiștii extraordinari din program. Cred că este una dintre cele mai bune zile din istoria Beach, Please!”, a afirmat acesta.


Anterior, organizatorii Beach, Please! au explicat că spectacolul lui Playboi Carti a fost reprogramat din motive logistice independente de organizatori, după întârzieri în programul de deplasare al artistului. Aceștia au precizat că au lucrat împreună cu echipa rapperului pentru găsirea unei soluții, iar concertul a fost mutat pentru noaptea următoare.
 


Citește și:
Ce spun organizatorii Beach, Please! despre reprogramarea concertului lui Playboi Carti


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii