VIDEO Nicușor Dan- „Un guvern tehnocrat era o soluție bună”
VIDEO: Nicușor Dan- „Un guvern tehnocrat era o soluție bună”
16 Jul, 2026 19:20
ZIUA de Constanta
172
Marime text
172
Marime text
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat azi, 16 iulie, că, în opinia sa, un guvern tehnocrat ar fi reprezentat o soluție potrivită, însă formarea unei majorități parlamentare depinde exclusiv de partidele politice.„Eu am pus niște condiții, mai departe e treaba partidelor să găsească cei 233 parlamentari. Indiferent de opinia mea dacă nu găsesc majoritatea e inutil. Eu cred că un guvern tehnocrat, chiar și pe o perioadă determinată era o soluție bună. Acum discuția e la partide.
În sistemul nostru constituțional, președintele e votat de mulți oameni, dar puterile președintelui sunt limitate. Asta e o discuție, ce fel de republică vrem, președințială, parlamentară.”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a precizat că nu evită desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru, însă susține că, în acest moment, niciuna dintre variantele propuse de partide nu poate obține sprijinul necesar în Parlament.
„Nu e vorba de a mă feri. Dacă vă propun pe dumneavoastră ajungem undeva? Acum niciunul (n.r. din cele două variante) nu face majoritatea, sunt sigur. Altfel l-aș nominaliza mâine.
Când l-am propus pe domnul Tomac și pe domnul Veștea aveam așteptarea rezonabilă ca ei vor strânge majoritatea. Au existat schimbări însă de strategie la partide. Când l-am propus pe Veștea, care cred că era o soluție, aveam așteptare rezonabilă că va strânge voturile.”, a afirmat președintele.
Declarațiile vin în contextul negocierilor pentru desemnarea unui nou premier și formarea unei majorități parlamentare care să susțină viitorul Guvern.
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


