VIDEO. Momentul în care izbucnește incendiul de pe plaja din Faleză Nord, surprins de camerele de supraveghere
VIDEO. Momentul în care izbucnește incendiul de pe plaja din Faleză Nord, surprins de camerele de supraveghere
03 Aug, 2026 12:21
ZIUA de Constanta
602
Marime text
602
Marime text

Un incendiu izbucnit în dimineața zilei de 3 august 2026, pe o plajă din zona Faleză Nord din Constanța, a distrus o magazie în care erau depozitate echipamente pentru sporturi nautice.
Imagini surprinse de camerele de supraveghere arată momentul în care flăcările izbucnesc în interiorul construcției din lemn.
Potrivit administratorului beach barului, focul ar fi pornit de la un prelungitor lăsat în priză, fără niciun consumator conectat.
„Pe la ora 08:00 dimineața am fost anunțați. A luat foc de la un scurtcircuit. În ultimele seri a fost foarte mare umezeală și ne-am uitat pe camere. S-a văzut clar de unde a plecat incendiul: de la un prelungitor uitat în priză. Nu era conectat niciun consumator”, a declarat administratorul beach barului, Ioan Picu.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, după apelul primit prin numărul unic de urgență 112.
„Salvatorii constănțeni au fost solicitați în această dimineață prin apel unic la 112 să intervină pe o plajă din Faleză Nord, la o magazie unde erau depozitate materiale pentru kiteboarding. La fața locului au fost alocate un echipaj de prim ajutor, o descarcerare, o autoscară și două mașini de stingere. La sosirea colegilor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, iar intervenția a reușit să limiteze extinderea acestuia”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime.
Pagubele sunt însă considerabile. Administratorul beach barului estimează că valoarea echipamentelor distruse se ridică între 80.000 și 100.000 de euro.
„Au ars echipamente de scuba diving, echipamente de surf, windsurf și kite surfing, plăci, două bărci de salvare, care s-au făcut scrum, precum și construcția. Magazia se poate reface foarte repede, nu aceasta este problema. Echipamentele au fost cele mai valoroase”, a mai spus Ioan Picu.
Citește și:
VIDEOIncendiu la un beach bar de pe plaja Zoom Beach. Echipamente de până la 100.000 de euro, distruse de flăcări. Ce spune administratorul
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


