Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:15 20 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Ministrul Apărării, Radu Miruță - „O a doua dronă marină a fost descoperită în timpul intervenției de la Neptun Deep”

ro

20 Aug, 2026 15:27 276 Marime text


Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat că nava trimisă pentru verificarea dronei lovite de un avion F-16 în apropierea platformei Neptun Deep a descoperit, pe traseu, un al doilea dispozitiv. Potrivit ministrului, militarii specializați aflați la bord urmau să distrugă și această dronă.

Radu Miruță a prezentat desfășurarea operațiunii alături de generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, și de reprezentanții Comandamentului Forțelor Întrunite.

Ministrul a explicat că Garda de Coastă a informat autoritățile, în cursul dimineții, despre existența unei drone marine întregi la câteva sute de metri de platforma Neptun Deep din Marea Neagră.

La nivelul Ministerului Apărării Naționale a fost constituit un comandament, iar situația a fost discutată cu președintele României și cu premierul. Armata Română a solicitat de la NATO preluarea deciziei privind neutralizarea dispozitivului.

„Pentru a asigura infrastructura critică de la Neptun Deep și, înainte de toate, pentru a proteja viețile celor câteva sute de oameni care lucrează pe aceste platforme, s-a luat decizia de a distruge această dronă”, a declarat Radu Miruță.


Pentru o intervenție rapidă, două avioane F-16 românești au fost trimise în zonă. Piloții au identificat drona, iar una dintre aeronave a deschis focul cu tunul de bord și a lovit ținta.

În paralel, de la țărm a plecat o navă a Gărzii de Coastă, la bordul căreia se aflau militari specializați în neutralizarea unor asemenea dispozitive.

„Nava care a plecat în patrulare de la țărmul românesc a ajuns acolo și, pe drum, a descoperit o altă dronă, pe care, în aceste momente, o vor distruge militarii care sunt acolo”, a anunțat ministrul Apărării.


Ucraina a transmis că dronele nu îi aparțin

Radu Miruță a precizat că autoritățile române au folosit canalul rapid de comunicare instituit cu partea ucraineană și au primit confirmarea că dronele nu sunt ale Ucrainei.


Originea dispozitivelor nu a fost însă stabilită. Ministrul a explicat că autoritățile nu cunosc traseul lor, momentul în care au ajuns în zonă sau direcția din care au venit.

„Este vorba despre drone marine a căror traiectorie și al căror istoric de trasabilitate nu le avem. Sunt la 84 de mile marine, adică aproximativ 160 de kilometri. Au fost observate în această dimineață. De când, cum și pe unde au venit nu avem aceste date”, a spus Miruță.


Acesta a arătat că zona economică exclusivă a României este vastă și că sunt monitorizate rutele de navigație și infrastructura critică din Marea Neagră.

Întrebat dacă este îngrijorat de situație, ministrul Apărării a răspuns că incidentul reprezintă un efect vizibil al războiului din Ucraina, care produce consecințe indirecte și pentru România.

„Nu există indicii că a crescut gradul de risc pentru cetățenii României. Vă asigur că Armata Română face absolut tot ce îi stă în putință pentru a proteja integritatea teritorială a țării și viețile cetățenilor români”, a transmis Radu Miruță.


Ministrul a precizat că prioritatea imediată a Armatei este eliminarea pericolului și protejarea militarilor implicați în intervenție. Existența unei posibile încărcături explozive trebuia verificată înainte ca echipele să se poată apropia de dronă.

Radu Miruță a explicat că s-a preferat tunul de bord în locul unei rachete atât din considerente operaționale, cât și financiare.

„Tragerea cu tunul de bord este mult mai ieftină și s-a potrivit contextului, pentru că viteza dronei maritime era foarte mică, fiind practic aproape statică”, a declarat ministrul.


Potrivit acestuia, intervenția de la distanță a oferit protecție suplimentară militarilor care, în caz contrar, ar fi trebuit să se apropie de dispozitiv pentru a-l neutraliza.


Miruță a mai anunțat că Armata Română va contribui la informarea populației despre modul în care trebuie să reacționeze la mesajele de alertă și la descoperirea unor obiecte posibil periculoase.

Ministrul a subliniat că războiul din Ucraina se desfășoară în imediata apropiere a României și i-a îndemnat pe cei care minimalizează situația să meargă în Delta Dunării, în zona Tulcea, Sulina sau pe brațul Chilia, pentru a vedea efectele atacurilor asupra porturilor ucrainene de pe celălalt mal al Dunării.





Citește și:
Primele imagini cu momentul în care un F-16 românesc a lovit o dronă marină lângă Neptun Deep (VIDEO)


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii