VIDEO Lecții despre prevenirea bullyingului și performanță sportivă, oferite de o fostă campioană mondială la Tulcea
VIDEO: Lecții despre prevenirea bullyingului și performanță sportivă, oferite de o fostă campioană mondială
170
Marime text

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat astăzi o activitate informativ-preventivă la Clubul Sportiv Școlar Tulcea - Secția Kaiac-Canoe, în cadrul acțiunilor dedicate siguranței copiilor pe perioada vacanței de vară.
Scopul activității a fost promovarea unui climat de siguranță în rândul copiilor prin transmiterea unor recomandări privind prevenirea bullyingului și a altor comportamente de risc, precum și prin încurajarea practicării sportului ca mijloc de dezvoltare armonioasă, disciplină și responsabilitate, conform IPJ Tulcea.
Activitatea a fost susținută de subcomisarul de poliție Drugă Alina, polițist în cadrul Biroului Siguranță Școlară și fostă sportivă de performanță la kaiac-canoe. Cu un palmares impresionant de peste 100 de medalii, fiind multiplă campioană națională, campioană europeană și campioană mondială universitară, aceasta le-a împărtășit copiilor experiențele trăite în sportul de performanță și lecțiile pe care disciplina, perseverența și respectul față de reguli le oferă atât în competiție, cât și în viața de zi cu zi.
Dincolo de recomandările privind prevenirea violenței și a bullyingului, întâlnirea a reprezentat și o oportunitate de dialog despre sportul de performanță.
Tinerii sportivi au primit sfaturi tehnice specifice disciplinei pe care o practică și au avut ocazia să afle, chiar de la un fost campion, ce înseamnă sacrificiul, ambiția și munca din spatele fiecărei medalii.
Sportivii clubului sunt medaliați la campionatele naționale de kaiac-canoe și sunt pregătiți de Valentina Poștaru, fostă sportivă de performanță, cu rezultate remarcabile, care continuă să inspire și să formeze noi generații de campioni.
Întâlnirea a demonstrat că prevenirea este mai eficientă atunci când mesajele sunt transmise prin puterea exemplului personal.
Sportul dezvoltă caracterul, cultivă respectul față de reguli, spiritul de echipă și responsabilitatea – valori esențiale atât pentru performanță, cât și pentru formarea unor tineri integri și responsabili.
La finalul activității, subcomisarul de poliție Drugă Alina a subliniat importanța îmbinării experienței sportive cu misiunea de prevenire desfășurată de polițiști:
„Astăzi nu am fost doar polițist. Am fost coleg de echipă, fost campion și, pentru câteva ore, un model pentru niște copii care visează la performanță. Atunci când prevenirea se îmbină cu sportul, lecțiile rămân în suflet. Sper ca fiecare dintre ei să înțeleagă că adevăratele victorii se câștigă prin disciplină, respect și perseverență, atât în competiție, cât și în viață”.
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea va continua să desfășoare activități preventive în unitățile de învățământ, în cluburile sportive și în tabere, consolidând parteneriatele cu instituțiile și organizațiile care contribuie la educația și dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Împreună construim o comunitate mai sigură, în care fiecare copil are șansa de a crește frumos, prin educație, respect și sport.
Citește și:
Bărbat de 64 de ani din Tulcea, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


