Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:38 16 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Horia Constantinescu-„Nu putem închide Gara Constanța, deși, privind situația actuală, unii ar spune că ar merita”

ro

16 Jun, 2026 14:35 167 Marime text
 
 Gara CFR Constanța, principala poartă de intrare feroviară pentru turiștii care sosesc pe litoral, rămâne una dintre marile probleme nerezolvate ale municipiului.

 Comisarul șef adjunct la CJPC Constanța, Horia Constantinescu, a taxat starea avansată de degradare și mizeria din incinta acestei facilități publice.

Deși instituția de control a aplicat de-a lungul anilor numeroase sancțiuni financiare și măsuri de remediere, realitatea din teren arată că operatorii responsabili nu reușesc să mențină standardele de civilizație. Sunt probleme grave legate de curățenia zilnică în spațiile publice și în vecinătatea gării, pardoseli distruse și peroane care prezintă riscuri pentru siguranța pietonilor.

Horia Constantinescu a comparat eforturile instituției pe care o conduce cu „munca lui Sisif”.
 

Una dintre cele mai importante cărți de vizită ale unui oraș este gara, poarta de intrare a turiștilor în cazul Constanței.

De-a lungul anilor am aplicat sancțiuni pentru probleme legate de curățenie, siguranța peroanelor și starea zonelor aflate în imediata vecinătate a gării, de la insalubritate până la pardoseli aflate într-o stare avansată de degradare.

Din păcate, lucrurile nu se îmbunătățesc, indiferent de măsurile dispuse.

Nu putem închide Gara Constanța, deși, privind situația actuală, unii ar spune că ar merita.



Suntem nevoiți să găsim explicații de tipul: „este murdar, dar măcar au încercat să curețe”.

Un fel de notă de trecere acordată cu indulgență unui elev care ar fi trebuit să rămână repetent încă de acum mulți ani.

Acțiunea este în desfășurare și așteptăm cu interes să vedem dacă operatorii economici responsabili de igienizarea acestei structuri sunt aceiași pe care i-am întâlnit și în trecut.

Uneori pare munca lui Sisif- a precizat comisarului șef adjunct la CJPC Constanța, Horia Constantinescu





Sursa foto-video: CJPC 




 


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii