Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 15 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. Grup infracţional organizat şi trafic de persoane, în vizorul DIICOT. Percheziții și la Constanța

ro

15 Jul, 2026 15:03 281 Marime text
Sursa foto: Captură video DIICOT





Ieri, 14 iulie 2026, în cadrul unei acțiuni comune a autorităților judiciare din România și Olanda, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Dâmbovița, Constanța, Ilfov și Buzău, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.

Simultan, au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară și în Amsterdam.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2025, pe raza județului Dâmbovița, s-a constituit o grupare de criminalitate organizată, care a acționat preponderent pe teritoriul Olandei, în scopul obținerii unor importante sume de bani din exploatarea sexuală a mai multor victime, tinere din România.

Actele de urmărire penală au reliefat că membrii grupului infracțional au racolat mai multe tinere, pe care le-au determinat la practicarea prostituției în Amsterdam, în cartierul Red Light District. Astfel, 6 inculpați au exercitat, în mod direct, un control permanent asupra victimelor şi asupra sumelor de bani obținute de acestea din practicarea prostituției. Persoanele vătămate au fost agresate în mod repetat, drogate, amenințate cu moartea și obligate să plătească taxă de protecție.

În scopul facilitării cooperării judiciare în cauză, a fost inițiat, sub coordonarea EUROJUST, acordul privind constituirea unei echipe comune de anchetă între autoritățile judiciare din România (D.I.I.C.O.T.) și cele din Olanda.


În urma perchezițiilor efectuate in România au fost găsite și ridicate sume de bani în lei, euro, dolari și lire sterline, carduri bancare, înscrisuri cu valoare probatorie, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, față de 2 inculpați, pe numele cărora autoritățile judiciare olandeze au emis mandate europene de arestare, a fost dispusă măsura reținerii, fiind prezentați în fața judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Curților de Apel Ploiești și București cu propunere de arestare preventivă în vederea extrădării.

Alți 4 inculpați au fost arestați preventiv de către autoritățile olandeze.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul EUROPOL și al polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Grupării de Jandarmi Mobile Constanța.


Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Citește și
DIICOT Rețea care genera vechime fictivă în muncă pentru obținerea pensiilor, vizată de 30 de percheziții, inclusiv la Constanța (FOTO+VIDEO)


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii