VIDEO Descinderi ale Parchetului General în Capitală. Doi suspecți, cercetați pentru mesaje de violență extremă transmise în timpul manifestațiilor din 2024
VIDEO: Descinderi ale Parchetului General în Capitală. Doi suspecți, cercetați pentru mesaje de violență
129
Marime text
.jpg)
Autoritățile din București au pus în executare două mandate de percheziție la domiciliu pentru doi suspecți, în cadrul unor cercetări pentru mesaje de violență extremă, anunță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, joi.
Mesajele ar fi fost transmise în decembrie 2024, iar polițiștii au descins în locuințele suspecților în cursul zilei de azi.
Atașăm comunicatul integral:
„În cursul zilei de astăzi, 12 februarie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, la adresa a doi suspecți, într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Din probatoriul administrat până în prezent în cauză a rezultat că, la data de 5 decembrie 2024, după ce persoana vătămată și-ar fi anunțat participarea, în aceeași zi, la o manifestație civică organizată în Piața Universității, exprimându-și public opțiunea de vot, aceasta ar fi primit, prin intermediul mesageriei unei platforme de socializare, un mesaj de amenințare transmis de utilizatorul unui cont.
Amenințarea viza săvârșirea unei infracțiuni grave, respectiv lovirea cu un topor la nivelul zonei vitale a capului, fapt de natură a crea persoanei vătămate o stare de temere.
Activitatea desfășurată astăzi, realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Central, continuă demersurile judiciare inițiate de Ministerul Public la sfârșitul anului 2024 în cauze privind instigarea publică, în scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură a afecta ordinea publică și climatul de siguranță socială.
Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate,în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”
Citește și: O minoră și însoțitorul său, opriți la frontieră după ce polițiștii ar fi depistat o procură falsă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


