Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:31 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vaccinul anti-COVID-19 al companiei Moderna a primit o autorizare definitivă în SUA

ro

31 Jan, 2022 21:04 1334 Marime text
Vaccinul anti-COVID-19 al companiei Moderna, care beneficia până luni doar de o autorizare în regim de urgenţă în Statele Unite, a primit o autorizare definitivă în această ţară pentru persoanele de peste 18 ani, a anunţat Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA), citată de AFP şi Reuters.

Vaccinul Moderna, denumit Spikevax, "îndeplineşte standardele riguroase" formulate de Agenţia pentru alimente şi medicamente în ceea ce priveşte "siguranţa, eficacitatea şi calitatea producţiei necesare pentru obţinerea autorizaţiei", a precizat FDA într-un comunicat citat de Agerpres.ro

Spikevax a devenit astfel cel de-al doilea vaccin anti-COVID-19 care primeşte o autorizare definitivă în Statele Unite, după serul produs de Pfizer-BioNTech, care a primit acelaşi tip de autorizaţie la sfârşitul lunii august 2021 pentru persoanele cu vârsta peste 16 ani. Cele două vaccinuri se bazează pe aceeaşi tehnologie - ARN mesager.

FDA speră că autorizarea definitivă a vaccinului Moderna va putea să ofere "o încredere suplimentară" anumitor persoane pentru ca acestea "să ia decizia de a se vaccina", a precizat într-un comunicat directoarea interimară a FDA, Janet Woodcock.

Această autorizare reprezintă "o etapă capitală" pentru Moderna, iar Spikevax a devenit primul ser al companiei care obţine o astfel de autorizare în Statele Unite, a declarat CEO-ul companiei americane, Stephane Bancel.

El a reamintit că vaccinul Moderna a fost administrat "mai multor sute de milioane de oameni la nivel mondial".

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Pexels
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii