Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța Conferință despre rolul Europei în context contemporan

ro

18 Nov, 2022 10:57 988 Marime text
Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Centrul Ceh din București organizează luni, 21 noiembrie 2022, conferința cu titlul „Europa ca sarcină”.


Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1).


„«Europa ca sarcină» este motto-ul președinției cehe a UE din acest an și o trimitere la celebrul discurs al lui Václav Havel de la Bruxelles de la mijlocul anilor '90. În cadrul evenimentului se va discuta despre ceea ce poate însemna astăzi expresia «Europa ca sarcină», atât în contextul evoluțiilor de după 1989 și al moștenirii lui Havel, cât și în contextul actualei agresiuni a Rusiei în Ucraina”, precizează conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice și moderatorul conferinței.


În cadrul manifestării vor lua cuvântul asist. univ. dr. Luiza-Maria Filimon (FISP), și Robin Ujfaluši, director al Centrului Ceh București, fost profesor în cadrul Universității Caroline din Praga, la Institutul de Studii Est și Central Europene, unde a predat cursuri despre disidență în Cehoslovacia comunistă și transformarea democratică după 1989. Totodată, acesta a fost coeditor al volumului „Deținut politic și președinte”, o colecție de eseuri și discursuri ale lui Václav Havel, publicat la Curtea Veche în anul 2021.


Potrivit organizatorilor, în cadrul conferinței va fi prezentată expoziția intitulată „Europa ca sarcină”, organizată de Centrul Ceh din București, în colaborare cu Biblioteca Václav Havel, care prezintă cele mai actuale viziuni ale lui Václav Havel despre rolul Europei și responsabilitățile individului și ale națiunilor în contextul contemporan.

Sursa foto: UOC 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii