Un polițist de frontieră a refuzat o mită de 100 de euro și a denunțat tentativa la Linia Verde Anticorupție
Un polițist de frontieră a refuzat o mită de 100 de euro și a denunțat tentativa la Linia Verde Anticorupție
21 Aug, 2026 13:15
ZIUA de Constanta
186
Marime text
186
Marime text

La data de 20 august 2026, un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți-Prut a sesizat, prin intermediul sistemului telefonic Call-center anticorupție, faptul că o persoană i-ar fi oferit suma de 100 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu.
În fapt, în timp ce polițistul își desfășura activitatea pe sensul de intrare în România, la punctul de trecere a frontierei s-a prezentat un cetățean român care conducea un autoturism cu inspecția tehnică periodică expirată. Pentru a i se permite acestuia intrarea în țară, persoana care îl însoțea i-ar fi oferit polițistului suma de 100 de euro.
Întreaga situație a fost înregistrată cu aparatura tip body-cam din dotarea polițistului.
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au procedat la consemnarea denunțului oral, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii stări de fapt.
Precizăm că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Direcția Generală Anticorupție încurajează cetățenii să sesizeze faptele de corupție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


