Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:52 23 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un fotbalist ghanez a ajuns celebru după ce a încercat să strice un blat

ro

23 Jul, 2021 14:19 450 Marime text


Fundașul Hashmin Musah, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din țara sa, după ce și-a înscris de două ori în proprie poartă, în duelul cu Ashanti Gold, pentru a împiedica un blat.

Unul dintre cele mai scandaloase meciuri de fotbal din ultimii ani s-a desfășurat în data de 17 iulie, în ultima etapă a campionatului Ghanez. Este vorba despre partida dintre Ashanti Gold SC, o echipă de mijlocul clasamentului și Inter Allies FC, ultima echipă din campionat, care era deja retrogradată din punct de vedere matematic de mai bine de o lună. Meciul nu avea, aparent, nici o miză pentru cele două formații, însă, lucrurile nu au stat deloc așa.

Hashmin Musah a spus că i-a auzit pe fotbaliști, la hotel, vorbind despre un posibil aranjament: "Am auzit în hotelul nostru că se stabilise un scor corect de 5-1 împotriva clubului meu, Inter Allies. Am decis să stric acel pariu pentru că nu sunt de acord cu pariurile."
La pauză, Ashanti conducea cu scorul de 3-0, iar antrenorul l-a trimis în teren pe Hashmin Musah. În minutul 77, tabela indica scorul de 5-0. La câteva secunde după reluarea jocului, fundașul central și-a marcat un gol în propria poartă, lăsându-i mască pe colegii săi. După alte 4 minute, în minutul 82 a mai marcat încă un autogol, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 7-0 pe Ashanti.

Musah a făcut acest gest extrem cu acordul antrenorului și al echipei tehnice, care pierduse controlul asupra vestiarului: “I-am promis antrenorului că dacă mă va trimite pe teren, voi strica pariul. După meci, cei din echipa mea m-au felicitat. Auzisem la hotel că o sumă mare fusese pariată pe scor corect, 5-1 împotriva noastră. Am decis să îl stric, nu încurajez pariurile”, a declarat Hashmin Musah, pentru Kumasi FM.
După ce clipul a devenit viral pe rețelele sociale, Federația de Fotbal din Ghana a hotărât să deschidă o anchetă: “Asociația de Fotbal din Ghana (GFA) dorește să-i informeze pe toți membrii și publicul că, Asociația a deschis investigații cu privire la meciul din Ghana Premier League Matchday 34 disputat între Ashanti Gold SC și Inter Allies FC pe stadionul Len Clay de la Obuasi sâmbătă, 17 iulie 2021.” GFA le-a cerut declarații conducătorilor, tehnicienilor și fotbaliștilor de la cele două echipe.
Clubul care ar fi trebuit să câștige meciul cu scorul de 5-1 a lansat un comunicat oficial, încercând să nege zvonurile: “Am jucat competitiv pe toată durata partidei.

Jucătorii noștri au înscris cinci goluri grozave prin muncă și efort comun. Nu avem nicio idee de ce adversarii și-au înscris două autogoluri, când noi conduceam cu 5-0 cu 13 minute înainte de final,” se afirmă în comunicat.


Fotbaliștii ar putea foarte bine să-și potolească setea de adrenalină distrându-se la jocuri de noroc, fără să parieze pe sport. Astfel, distracția este legală și fără nici un risc. Tot ce trebuie să facă este să răsfoiască lista de cazinouri online reglementate în țara din care fac parte și să joace responsabil.
Anumite voci spun însă că motivația are de-a face cu situația precară a clubului, întrucât salariile jucătorilor, deloc mari, vor fi reduse după ce Inter Allies FC a retrogradat în liga secundă. Indiferent de modul în care se va finaliza ancheta, este clar că fotbalul ghanez va avea mult de suferit, pierzându-și total credibilitatea după un asemenea episod.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii