Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:24 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UM 02022 cumpără carne de vită în valoare de peste 650.000 lei SC Matra SRL, încă un contract „gras” la armată

ro

22 Jun, 2013 00:00 2402 Marime text
Ministerul Apărării Naţionale prin U.M. 02022 Constanţa a semnat, de curând, în urma unei licitaţii deschise, un nou contract cu SC Matra SRL, de data aceasta firma cu sediul în Scorniceşti urmând să vândă oamenilor în uniformă carne de vită – pulpe întregi (faţă sau spate) dezosate, fără coaste. Valoarea totală a contractului este de 652.224,75 lei. Potrivit anunţului de atribuire din data de 21 iunie 2013, pentru această licitaţie s-au primit trei oferte, însă numai una a fost admisă.
Aşa cum am mai scris într-un material recent, SC Matra SRL este una dintre firmele cu lipici la bani publici, cu predilecţie la contractele cu Ministerul Apărării Naţionale. Potrivit Registrului Comerţului, firma are un singur acţionar, în persoana lui Lucian Petrache Ionescu, acesta fiind şi administratorul afacerii.
Contractul pentru carne de vită în valoare de 652.224,75 se adaugă la celelalte 10 de până acum, pe care SC Matra SRL le are, de la începutul acestui an, cu Ministerul Apărării Naţionale prin U.M. 02022. Trebuie menţionat că două dintre contracte sunt în colaborare cu SC Granbis SRL, care îi are ca asociaţi pe Ioana şi Nicolae Biserică, fiecare cu 50 de procente, şi SC Mira Sistem Group SRL, cu doi asociaţi, respectiv Mariana Bolcheş şi Ecaterina Bolchis, aceasta din urmă născută în anul 1938 în localitatea Şabla, Bulgaria, având şi calitatea de administrator al firmei pe perioadă nelimitată.

Din aceeaşi categorie mai puteţi citi: La contracte noi, tot noi... Cine le dă de mâncare militarilor de la U.M. 02022

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii