Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:23 05 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Uniunea Artișilor Plastici, o nouă expoziție de artă. Până când poate fi vizitată

ro

14 Jun, 2021 20:22 623 Marime text
 
  • Fiecare eveniment artistic este o sărbătoare a spiritului, iar Tulcea face eforturi și este total dedicată pentru ca numărul unor astfel de momente să crească și, astfel, să ne înscriem în circuitul național al valorilor artistice.
  • Expoziția poate fi vizitată până în data de 02 iulie.
Vineri, 11 iunie, Uniunea Artișilor Plastici a organizat o nouă expoziție de artă.
 
De data aceasta au expus Adrian Pal jr. (grafică) și Elena Orbocea (păpuși artizanale).
 
Cei doi fac parte din noul val al plasticienilor locali, unul care aduce un suflu nou mișcării artistice tulcene. De altfel, acest lucru a fost evident având în vedere numărul mare de participanți, cum nu s-a mai întâmplat de multă vreme.
 
Primăria Tulcea a fost reprezentată de domnul Primar Ștefan Ilie, care a reamintit faptul ca instituția este foarte aproape de activitatea artiștilor platici și că va sprijini orice acțiune sau inițiativa a acestora.
 
Fiecare eveniment artistic este o sărbătoare a spiritului, iar Tulcea face eforturi și este total dedicată pentru ca numărul unor astfel de momente să crească și, astfel, să ne înscriem în circuitul național al valorilor artistice.
 
Expoziția poate fi vizitată până în data de 02 iulie.

Mai multe imagini puteți vedea în secțiunea „Galerie foto“ a materialului.   

Sursa foto: Facebook/ Primăria Tulcea

Ti-a placut articolul?

Comentarii