Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea. Jandarmii, prezenți la „Ziua Grecenilor de Pretutindeni”, pentru desfășurarea evenimentului în siguranță

ro

06 Aug, 2021 15:32 1423 Marime text
  • Având în vedere faptul că locul de desfășurare al manifestării cuprinde o zonă împădurită din Parcul Munții Măcinului, autoritățile recomandă persoanelor care vor participa la acest eveniment să nu se aventureze în zone pe care nu le cunosc sau care nu sunt marcate corespunzător.
La sfârșitul acestei săptămâni, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul manifestării cultural-artistice Ziua Grecenilor de Pretutindeni pentru a avea grijă ca toți participanții să fie în siguranță.
 
Astfel, mâine, începând cu ora 18:00, jandarmii vor fi prezenți în zona „La Crucele” de pe raza comunei Greci, unde se va desfășura un spectacol cultural artistic de muzică  Folk.
 
Având în vedere faptul că locul de desfășurare al manifestării cuprinde o zonă împădurită din Parcul Munții Măcinului, autoritățile recomandă persoanelor care vor participa la acest eveniment să nu se aventureze în zone pe care nu le cunosc sau care nu sunt marcate corespunzător.
 
Pentru ca manifestarea să se desfășoare în siguranță și pentru a preveni evenimente care ar putea duce la tulburarea ordinii și siguranței publice, Jandarmeria Tulcea recomandă participanților:
  • să respecte regulile stabilite de organizatori și cele impuse în actualul context pandemic
  • să nu participe în stare de ebrietate și să nu consume băuturi alcoolice
  • să nu se implice în conflicte
  • să supravegheze cu atenție copiii
  • să fie atenți la bunurile personale 
 

„Vă reamintim că puteți sesiza orice incident sau problemă jandarmilor aflați în teren sau prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.


 Sursă foto: Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii