Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:42 08 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea Fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii școlare. Autoritățile locale au prezentat măsurile de finanțare

ro

18 Nov, 2024 18:03 404 Marime text

Sursa foto: Facebook


 
  • Fondurile europene pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale din municipiul Tulcea vor putea fi accesate de unităţile de învăţământ chiar din acest an, au anunţat, luni, autorităţile locale care au prezentat măsurile de finanţare prin Grupurile de Acţiune Locală (GAL) "Viitor pentru Tulcea" şi "Restart Neptun".

Valoarea totală a finanţărilor atrase prin cele două GAL-uri este de circa 10 milioane de euro, iar cele două entităţi au ca obiective atragerea de investiţii socio-educaţionale, medicale şi pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi creşterea nivelului de trai al populaţiei din perimetrele delimitate, potrivit Agerpres.

„Municipiul a dezvoltat în acest exerciţiu financiar foarte multe proiecte care au dus la obţinerea de finanţări nerambursabile pentru reabilitarea, modernizarea sau construirea unor noi obiective de infrastructură şcolară. Acestea sunt însă investiţii mari, însă prin GAL-uri sunt finanţate detalii pentru buna funcţionare a lor. Dacă noi prin fonduri europene, prin PNRR, Programul Operaţional Regional sau Programul de Bună Vecinătate România-Ucraina, putem construi un centru de permanenţă medical, prin GAL putem dota centrul, putem implica comunitatea şi putem aduce la centrul respectiv grupurile vulnerabile", a declarat primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

Cele două GAL-uri au fost înfiinţate de Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) în urmă cu un an, au strategii pentru dezvoltarea comunităţilor şi se adresează unui număr total de circa 26.000 de locuitori, în general persoane fără calificări profesionale, fără ocupare, cu populaţie îmbătrânită.

"Săptămâna aceasta, vom avea două întâlniri cu potenţiali beneficiari, instituţii de învăţământ. Vom invita toate instituţiile educaţionale din zona acoperită de strategie. Depindem foarte mult de ghidul de funcţionare care vine cu nişte anexe stabilite de minister şi sperăm ca pe 30 noiembrie să fie lansat ghidul şi în decembrie să lansăm măsurile de finanţare", a precizat managerul GAL "Viitor pentru Tulcea", Gabriela Popa.

La rândul său, directoarea DAPS, Ştefana Zibileanu, a precizat că echipele formate pentru funcţionarea celor două GAL-uri vor sprijini populaţia în atragerea finanţărilor nerambursabile pentru înfiinţarea întreprinderilor de economie socială.


„Cetăţenii la ora actuală sunt pregătiţi (să atragă fonduri europene, n.red.) prin dorinţă. În perioada următoare, îi vom pregăti, determina să poată să depună proiecte şi să acceseze fonduri europene, adică visul lor să se transforme în realitate", a precizat directoarea DAPS, Ştefana Zibileanu.

Potrivit DAPS, în România doar Timişoara mai are două GAL-uri urbane care pot accesa fonduri europene.

GAL-urile sunt entităţi private, formate din actori publici şi privaţi, care în baza unor strategii de dezvoltare a teritoriilor pe care le deservesc pot contribui la dezvoltarea comunităţilor. 
 
 
 
Citește și

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu, alături de elevii din Delta Dunării
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii