Trei indivizi suspectați de trafic de droguri, reținuți de procurorii DIICOT
Trei indivizi suspectați de trafic de droguri, reținuți de procurorii DIICOT
220
Marime text
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus la datele de 19 și 20 februarie 2026, reținerea a 3 inculpați, cu vârstele de 31, 34 și 47 de ani, cercetati pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.Potrivit DIICOT, din probele administrate a reieșit faptul că, în intervalul octombrie 2025 - februarie 2026, inculpații au procurat, deținut, vândut individual sau împreună, diferite cantități de cocaină (drog de mare risc), cu sume cuprinse între 2.500 și 10.000 lei la o tranzacție.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate peste 60 grame substanță interzisă, iar în ziua de 19.02.2026, inculpații au fost prinși în flagrant, pe raza unei localități din județul Mehedinți, după ce au comercializat aproximativ 900 grame cocaină pentru suma de 35.000 euro.
Au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, fiind găsite și ridicate mijloace de probă.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate Mehedinți și Olt, polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - conform DIICOT
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


