Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:15 19 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei înalţi ierarhi la hramul mănăstirii Lipniţa-judeţul Constanţa

ro

29 Aug, 2019 06:28 797 Marime text
Astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Mănăstirea constănțeană Lipnița, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor și cu Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, potrivit Basilica.ro.

La 29 august Biserica Ortodoxă cinstește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, conform Arhiepiscopiei Tomisului. 

Sărbătoarea marchează momentul muceniciei sale. Conform relatărilor biblice, Sfântul a fost decapitat urmare a criticării publice a concubinajului în care trăiau Irod Antipa și Irodiada, cumnata sa.

Sfântul Ioan a fost întemnițat în castelul din Maherus, iar la balul oferit de ziua de naștere a lui Irod, acesta i-a spus Irodiadei că îi va da fiicei tot ce va cere, până la jumătate din împărăție, dacă va dansa. Salomeea, fiica Irodiadei, a încântat publicul și, sfătuită de către mama sa, care dorea să-l reducă la tăcere, i-a cerut capul Sfântului Ioan pe o tipsie. Nevrând să-și încalce jurământul, Irod a împlinit întocmai dorința fetei.

În această zi, Biserica îi îndeamnă pe credincioși să postească, spre înfrânarea poftelor.
Cu prilejul cinstirii ocrotitorului așezământului monahal de la ora 08.00, la mănăstirea Lipnița, soborul de arhierei format din IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, și PS Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu preoți și diaconi, va oficia slujba de sfințire mare a bisericii închinate Sfântului Ierarh Luca al Crimeei și Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, apoi va oficia Sfânta Liturghie.

Sursa foto: Basilica.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii