Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 05 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tradiţii și superstiții de Sfântul Ștefan. Ce trebuie să faci ca să-ți meargă bine

ro

27 Dec, 2023 09:00 1103 Marime text
Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan este pomenit în calendarul creștin ortodox la 27 decembrie.
 
Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostolii din Ierusalim pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac. Datorită harului și înțelepciunii sale, precum și semnelor și minunilor cu care își însoțea propovăduirea, a stârnit ura evreilor, care l-au adus la judecată în fața sinedriului, acuzându-l că hulește Legea și pe Moise. Sfântul Apostol Ștefan le-a arătat însă, cu dovezi din Scripturi, că Legea Veche s-a împlinit prin Hristos și că El este Mântuitorul cel așteptat și prezis de proroci, mustrându-i totodată pentru împietrirea inimii și lipsa lor de credință. Fiind condamnat la moarte, Sfântul Ștefan a fost scos din cetate și ucis cu pietre, după obiceiul vechilor evrei, devenind astfel primul martir creștin și mărturisitor al lui Hristos.

Gospodinele prepară pâinicile lui Ștefan 

În unele locuri din Muntenia, gospodinele pregătesc așa-numitele pâinici ale lui Ștefan, făcute în forme rotunde, dintr-un aluat foarte asemănător cu cel de cozonac. Se obișnuiește că aceste pâinici să se ungă cu miere. De asemenea, pâinicile amintesc creștinilor de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ștefan. Odată ce sunt sfințite de preot la biserică, pâinicile se împart copiilor sărmani. De asemenea, de Sfântul Ştefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească. Tot în această zi este bine să dăruim o candelă nouă aprinsă pentru sănătatea rudelor bolnave, dar și pentru sporul casei.

Azi trebuie să te împaci cu toți cei cu care te-ai certat 

Dacă vrei să ai spor în casă și să-ți meargă bine, trebuie să te împaci cu toți cei cu care te-ai certat și să faci acte de caritate. Este bine să eviți călătoriile, mai ales cele montane. Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere care poartă numele Sfântului Ştefan. Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt bine-venite în această zi.
 
Potrivit calendarulortodox.ro, de Sfântul Ștefan este bine să aducem în casă o icoană care îl înfățișează pe mucenic, ajutându-i astfel pe creștinii care suferă probleme de sănătate și pe cei care se judecă de foarte mult timp cu persoane orgolioase.




Citește și:

Calendar-Ortodox 27 decembriePomenirea Sfântului Apostol, mucenic şi arhidiacon Ştefan
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii