Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teribil accident rutier la Pașcani Brațele unei tinere de 15 ani, ”replantate” de medici după 20 de ore de operație

ro

18 Dec, 2022 10:57 1193 Marime text
foto: Pexels
O echipă de medici de la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi a reuşit, după 20 de ore petrecute în sala de operaţie, să replanteze braţele fetei de 15 ani, una dintre victimele care se afla în autocarul răsturnat la intrarea în municipiul Paşcani în noaptea de vineri spre sâmbătă.

"Din fericire, intervenţia chirurgicală până în acest moment a fost un succes. S-a reuşit replantarea celor două membre. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat. În sala de operaţii practic au participat trei medici anestezişti, cinci chirurgi plasticieni, doi medici ortopezi, un număr foarte mare de asistente medicale, infirmieri şi brancardieri. Fără suportul şi participarea tuturor acestor colegi, practic un singur om nu ar fi putut să realizeze nimic, nu ar fi avut cum să ajungă la vreun rezultat la acest copil", a declarat Sidonia Susanu, medicul şef al Secţiei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului pentru Copii "Sf Maria".


Ea a declarat, totodată, că fetiţa este detubată şi respiră singură.

"Sperăm să aibă o evoluţie bună. Va fi nevoie ulterior de intervenţii chirurgicale de reconstrucţie şi de acoperire a defectelor cutanate ale membrului superior drept. Noi suntem convinşi că intervenţiile ulterioare vor fi cu reluarea funcţionalităţii ambelor membrelor superioare în proporţie de 85%", a declarat Sidonia Susanu.


Medicul a ţinut să precizeze că tratamentul acestui copil a început încă de la locul accidentului, a continuat în Compartimentul de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal Paşcani, iar ulterior în autospeciala care a transferat-o la Spitalul pentru Copii din Iaşi şi chiar în UPU de la Spitalul pentru Copii "Sf. Maria" din Iaşi. Astfel, echipa de medici din sala de operaţie a fost pregătită din timp cu tot ce a fost necesar pentru ca pe parcursul celor 20 de ore intervenţii chirurgicale să fie prevenite şi tratate orice modificări ale statusului biologic al pacientului., scrie Agerpres.ro. 

Coordonator al echipei medicale care a efectuat operaţia, dr Sidonia Susanu a precizat că fata va avea nevoie de un program intens de recuperare de kinetoterapie şi fizioterapie. Medicul a menţionat că adolescenta va rămâne internată în ATI şi în următoarele 5-7 zile, pentru tratament suportiv.

"Faptul că s-a intervenit foarte repede şi s-a putut revasculariza foarte repede, cât şi vârsta foarte tânără a pacientei ne încurajează să sperăm că evoluţia va fi foarte bună. Următoarea operaţie o planificăm în cursul zilei de luni, pentru reevaluarea leziunilor. După trecerea fenomenelor inflamatorii acute, în 3-5 zile va mai urma reconstrucţia structurilor nervoase ale membrului superior stâng, după care, după încă 3-4 zile, acoperirea defectelor cutanate", a declarat dr Sidonia Susanu.



Citește și: Autocar cu 35 de persoane, răsturnat în județul Iași. Printre victime, mai mulți copii (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii