Târgul de Crăciun Tulcea 2025. Start la înscrieri pentru comercianți!
Târgul de Crăciun Tulcea 2025. Start la înscrieri pentru comercianți!
134
Marime text
Primăria Municipiului Tulcea a anunțat deschiderea înscrierilor pentru comercianții care doresc să participe la ediția 2025 a Târgului de Crăciun.Evenimentul se va desfășura în perioada 28 noiembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, în Piața Mircea cel Bătrân (Civică).
Organizatorii promit o ediție mai amplă și mai bine structurată, cu accent pe calitate, diversitate și autenticitate.
Anunțul Primăriei Tulcea
Începem pregătirile pentru ediția din acest an, care se va desfășura în perioada 28 noiembrie 2025 - 8 ianuarie 2026, în Piața Mircea cel Bătrân (Civică).
De la un an la altul, Târgul de Crăciun din Tulcea își propune să crească în calitate, diversitate și organizare. De aceea, selecția participanților se face transparent, pe baza unui Regulament ce ține cont de calitatea, originalitatea și autenticitatea produselor, cu prioritate pentru producători și meșteșugari.
Înscrierile pentru comercianți sunt deschise până la 14 noiembrie 2025.
Articol complet și Regulament, aici: https://www.primariatulcea.ro/.../targul-de-craciun.../
Sunt disponibile căsuțe puse la dispoziție de organizatori, precum și spații destinate food truck-urilor, în funcție de specificul produselor propuse.
Bineînțeles, pregătim și un program artistic: colinde, concerte pop-rock în weekend, folclor și momente speciale pentru toate vârstele. Detalii, foarte curând!
Ne pregătim pentru o nouă ediție plină de lumină, colinde și bucurie a sărbătorilor în centrul orașului!- transmit reprezentanții Primăriei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


