Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:44 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Târgul de Crăciun din parcul „Oleg Danovski” din Constanța se deschide de Sf Andrei!

ro

29 Nov, 2023 15:36 2472 Marime text
Foto: Facebook/Primăria ConstanțaTârgul de Crăciun din parcul „Oleg Danovski” din Constanța se va deschide mâine, 30 noiembrie, la ora 17:00!

„Vă invităm să descoperiți atmosfera de sărbătoare și să vă bucurați de surprizele pregătite atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Nu vor lipsi concertele, atelierele distractive, căsuța lui Moș Crăciun, colindele, trenulețele, dar și numeroasele standuri cu produse artizanale și cu idei de cadouri pentru toți cei dragi.

Nu au fost uitați nici cei cărora le place patinajul, de aceea Primăria Constanța  a amenajat un patinoar, care poate fi folosit gratuit de doritori“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.


Atmosfera va fi încălzită de grupuri de colindători, iar vocile lor pline de bucurie vor răsuna, în parc. În fiecare zi, începând cu ora 17:00, pe scena special amenajată vor evolua zeci de artiști, care ne vor încânta cu reprezentațiile lor.

„Și Ziua Națională a României va fi sărbătorită în cadrul Târgului de Crăciun, atât prin muzică de fanfară, cât și printr-un spectacol folcloric autentic, reprezentând tradiția și identitatea.
De la ora 16:00, Fanfara Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un spectacol de sărbătoare, iar apoi, pe scena din parc vor evolua Anastasia Moisa, Alesia Somandra, Antonia Ilioiu, Ania Brighidău, Vlad Gurău, Maria Bărbuță, Adelina Ciortescu, Maria Chiruță, urmând ca seara să fie încheiată de îndrăgiții Nicolae Voiculeț și Viorica Macovei.

Programul zilnic al târgului va fi în intervalul 14:00 – 22:00, iar în weekend porțile Târgului de Crăciun se vor deschide cu două ore mai devreme, de la ora 12:00“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța.

Citește și: 

Pregătirile sunt în toi la Târgul de Crăciun de la Constanța! Roata, amplasată în fața intrării Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” (GALERIE FOTO+VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii