Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:48 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânără urmărită și agresată sexual, în București

ro

09 Nov, 2023 11:06 912 Marime text
Sursa foto: Poliția Română



 
  • La data de 7 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 1 au reținut un bărbat în vârstă de 32 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei.

La data de 3 noiembrie 2023, în jurul orei 22.30, Secția 4 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 21.00, sora sa, în vârstă de 21 de ani, a fost abordată de către un bărbat, pe o stradă din Capitală, care, prin constrângere, a atins-o în zona intima, conform polițiștilor.
 
Cercetările au fost preluate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 1.
 
În urma cercetărilor specifice, a fost identificat un bărbat în vârstă de 32 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii.
 

„În baza probatoriului administrat, a rezultat presupunerea rezonabilă că, după ce ar fi urmărit persoana vătămată, ar fi ajuns-o din urmă în dreptul imobilului în care aceasta locuiește, moment în care ar fi prins-o și, fără voia ei, ar fi atins-o în zona intimă, după care ar fi fugit”.
 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, față de acesta, magistrații au dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
 

„Cercetările sunt continuate de către Serviciului de Investigații Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, mai informează sursa.

 

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, punctează Poliția Capitalei.

 
Citește și
Polițiștii au reținut 476 de permise de conducere, 52 pentru consum de alcool și 12 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii