Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:59 03 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tăițeii cu ouă, incluși oficial în Registrul Național al Rețetelor Consacrate

ro

03 Jul, 2026 18:22 176 Marime text
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Agriculturii





Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat, pe 3 iulie 2026, includerea tăițeilor cu ouă în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, marcând oficial recunoașterea unui preparat tradițional românesc, realizat după rețete și standarde bine definite.

Potrivit ministerului, Registrul Național al Rețetelor Consacrate cuprinde produse alimentare ale căror rețete sunt atestate ca fiind utilizate înainte de anul 1975, incluzând lista de ingrediente, proporțiile și procesul tehnologic necesar obținerii acestora.

„Avem vești bune! Registrul Național al Rețetelor Consacrate se îmbogățește de astăzi, 3 iulie 2026, cu un nou produs iubit de toți românii: TĂIȚEII CU OUĂ!”, a transmis instituția.

Produsul se realizează din făină de grâu cu conținut ridicat de proteine și melanj de ouă, fără aditivi, existând mai multe variante în funcție de proporția de ouă, de la 2 până la 10 ouă per kilogram de făină.

Ministerul subliniază că standardul de producție presupune etape stricte de procesare, de la cernerea făinii până la uscarea controlată a aluatului, astfel încât produsul final să își păstreze calitățile după fierbere și să aibă o valabilitate de până la 8 luni în condiții optime de depozitare.


„Fiecare etapă este monitorizată pentru ca produsul final să aibă o valabilitate de 8 luni în condiții optime de depozitare”, se mai arată în comunicat.









Citește și
Vești bune de la MADR! Se acordă sprijin pentru cultivatorii de usturoi (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?

Comentarii