Suspect prins în flagrant în stațiunea Mamaia, în timp ce ar fi tranzacționat un kilogram de cocaină
Suspect prins în flagrant în stațiunea Mamaia, în timp ce ar fi tranzacționat un kilogram de cocaină
156
Marime text
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 38 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.Potrivit IPj Constanța, la data de 16 iunie 2026, persoana cercetată a fost prinsă în flagrant delict, în stațiunea Mamaia, în timp ce ar fi tranzacționat un kilogram de cocaină, drog de mare risc.
De asemenea, din materialul probator administrat, a reieșit faptul că anterior, pe parcursul lunii mai 2026, aceasta ar fi deținut și oferit cu titlu gratuit, tot în județul Constanța, o altă cantitate de cocaină, porționată în mai multe pliculețe.
La data de 16 iunie 2026, polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județele Cluj și Constanța, fiind descoperite și ridicate mijloace de probă.
La data de 16 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanei cercetate“ - conform IPJ Constanța
Astăzi, 17 iunie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
PRECIZĂRI:Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca și jandarmilor grupărilor mobile de jandarmi Constanța și Cluj –Napoca.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - mai transmite IPJ Constanța
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


