Surse Propunere pentru interdicția cumulului pensie-salariu în sistemul public
Surse: Propunere pentru interdicția cumulului pensie-salariu în sistemul public
14 Nov, 2025 16:37
ZIUA de Constanta
175
Marime text
175
Marime text

La Guvern se pregătește Pachetul 3, asupra căruia, cel mai probabil, premierul Ilie Bolojan își va asuma răspunderea în fața Parlamentului, potrivit stiripesurse.ro.
Parte din acest pachet este și modificarea legii salarizării pentru a interzice cumulul pensiei cu salariul. Stiripesurse.ro a intrat în posesia draftului de lucru de la Guvern, iar măsurile vor afecta toți bugetarii aflați în prag de pensionare sau pensionarii care încă se află în sistem.
Conform acestui draft, bugetarii care ajung la vârsta de pensionare pot lucra până la vârsta de 70 de ani, dar numai cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului. Asta înseamnă că acestor angajați li se va prelungi sau nu contractul de la an la an.
După împlinirea vârstei de 70 de ani, bugetarii vor fi nevoiți să se pensioneze, nefiind prevăzută o altă prelungire.
”Art. VI (1) Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii - Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.”
Bugetarii pensionari vor avea pensia redusă cu 85%
Bugetarii care aleg să rămână în sistem, după ce îndeplinesc condițiile de pensionare, vor putea lucra, dar numai condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.
- ”(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.
- (3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii.
- (4) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii de credite/angajatorii prevăzuți la alin.(1) au obligația de a înceta de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea prevăzută la alin.( 2 ).”
Excepția de la regula generală
Singurii angajați la stat care vor fi excepția sunt persoanele alese în funcții publice (primari, parlamentari etc.) sau persoanele numite în funcții prin hotărâri ale Parlamentului.
(5) Prin excepție de la prevederile alin.(1)–(3) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului.
Citește și:Singurii angajați la stat care vor fi excepția sunt persoanele alese în funcții publice (primari, parlamentari etc.) sau persoanele numite în funcții prin hotărâri ale Parlamentului.
(5) Prin excepție de la prevederile alin.(1)–(3) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului.
Premierul Ilie Bolojan - „De săptămâna viitoare începem să punem în discuția reforma pe administrația locală și centrală“
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


