Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:43 02 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SURSE Guvernul pregătește limitarea cumulului pensiei cu salariul și concedieri în administrație. Măsuri din Pachetul 3, discutate săptămâna viitoare

ro

02 Oct, 2025 17:02 173 Marime text

 
  • Proiectul de OUG privind cumulul pensiei cu salariul a fost lansat în dezbatere publică în luna august, dar ulterior a fost trecut în conservare pentru că au existat neînțelegeri în coaliție. 

Proiectul de OUG privind cumulul pensiei cu salariul a fost lansat în dezbatere publică în luna august, dar ulterior a fost trecut în conservare pentru că au existat neînțelegeri în coaliție. Conform surselor noastre, acest proiect a fost revitalizat și este aproape finalizat la Ministerul Muncii, dar există și aproape un consens în coaliție pentru a-l adopta împreună cu celelalte legi din Pachetul 3, conform stiripesurse.ro.

Conform surselor noastre, liniile generale ale proiectului de OUG au fost stabilite, iar acum se lucrează la ultimele detalii.

Cel mai puternic afectați vor fi bugetarii din zona de pensii speciale și cei din companiile de stat. Aici se vor lua măsuri serioase pentru a readuce lucrurile într-un cadru de normalitate și pentru a îndepărta inechitățile.

În schimb, în zonele cu puternic impact social, în special educația și sănătatea, aici vor exista excepții și oamenii nu vor fi scoși din sistem. În educație și în sănătate există o mare problemă cu resursa umană de înaltă calificare, în special în zona de spitale.

De asemenea, în educație sunt două puncte vulnerabile: în mediul preuniversitar, în special în zona rurală, dacă ar fi pensionați profesorii, atunci riscăm să avem multe școli fără fără profesori.

Acest proiect ar putea intra în ședința coaliției de săptămâna viitoare, care a fost convocată pentru marți.

Reforma în administrația locală și centrală intră în Pachetul 3


Conform surselor noastre, săptămâna viitoare, marți, situația va fi tranșată, pentru că s-au stabilit măsurile de luat, iar acum se fac calculele pentru a vedea exact impactul fiecărei măsuri. Reforma va fi una de mare amploare și va viza inclusiv statutul orașelor, iar unele municipii vor fi retrogradate la statutul de oraș sau orașe la statut de comună.

Principalele măsuri care vor fi adoptate:
  • În administrația locală va fi o reducere de 10% a posturilor ocupate. Aceste concedieri se vor realiza prin concursuri pe posturi.
  • În administrația centală vom avea o reducere de 10% a cheltuielilor salariale. Nu va fi vorba despre o tăiere unitară și va fi distribuită pe diverse instituții centrale.

Urmează desființări și comasări de instituții centrale

Se va schimba rangul localităților, pe baza datelor de la ultimul referendum. Anumite municipii vor deveni orașe, iar anumite comune vor deveni orașe sau invers. Asta va avea un impact major privitor la banii care sunt alocați și în prezent problema fiind că multe municipii sunt depopulate și nu ar mai îndeplini condițiile, dar primarii trag să rămână la statutul de municipiu pentru a primi mai mulți bani de la Guvern.

Concedierile din administrația locală ar urma să intre în vigoare în 90 de zile de la adoptare, ceea ce ar însemna că devin efective la 1 februarie 2026. Prefecții se vor ocupa de centralizarea datelor, iar în 60 de zile se vor efectua concursuri pe posturi.





Citește și:
Guvernul a aprobat noile legi pentru apărarea națională! Ce spune Ministrul Apărării

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii