Studenții cu noua carte de identitate riscă să piardă reducerea de 90% la transport. ANOSR cere soluții
Studenții cu noua carte de identitate riscă să piardă reducerea de 90% la transport. ANOSR cere soluții
16 Sep, 2025 10:03
ZIUA de Constanta
195
Marime text



Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis astăzi, 16 septembrie 2025, Ministerului Educației și Cercetării, solicitări de modificare a Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi.
Solicitările au fost transmise pe fondul eliminării informațiilor cu privire la domiciliu de pe noua carte de identitate.
Potrivit sursei, având în vedere faptul că noile cărți de identitate nu mai prezintă informații referitoare la localitatea de domiciliu, actuala formă a cadrului normativ împiedică studenții care posedă noul document de identitate în procesul de achiziționare a biletelor de transport cu reducerea de 90%, neputând face dovada localității de domiciliu, întrucât aceste date nu mai există în formă scrisă pe respectivul act.„Pe fondul adoptării O.U.G. nr. 156/2024 care limitează aplicarea reducerii de 90% pentru transportul intern feroviar și auto destinat studenților exclusiv pe ruta dintre centrul universitar și localitatea de domiciliu, au fost aduse modificări prin H.G. nr. 535/2025 ale Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi, adoptate prin H.G. 811/2023, în acest moment fiind nevoie, pentru a beneficia de reducerea de 90%, ca studenții să prezinte la casele de bilete cartea de identitate, pentru a face dovada localității de domiciliu, alături de legitimația de transport, pentru a fi identificat centrul universitar.”, a precizat ANOSR.
Cum noile cărți de identitate nu mai prezintă informațiile privind localitatea de domiciliu
„Astfel, am transmis astăzi propunerile ANOSR pentru modificarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenţi, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 811 din 08.09.2023 și modificate ulterior prin H.G. nr. 535/2025, solicitând introducerea unei alternative pentru verificarea domiciliului studenților care posedă o carte de identitate nouă, precum certificatul privind domiciliul și reședința, eliberat pe baza datelor înregistrate în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, fiind o variantă facilă, acest certificat putând fi eliberat în format digital.”, a mai precizat ANOSR.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii