Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:38 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Străzi din Cartierul Compozitorilor, în reabilitare. Municipalitatea a solicitat acord de mediu

ro

18 Aug, 2017 00:00 4547 Marime text
Primăria Municipiului Constanţa a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului memoriul de prezentare a proiectului „Lucrări de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanţa, Cartier Compozitorilor, etapa I“, în vederea obţinerii acordului de mediu. În etapa I sunt cuprinse următoarele străzi: Constantin Bobescu, Sergiu Celibidache, Barbu Filaret, Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima, Mihail Jora şi aleea Gheorghe Dumitrescu.
 
Proiectul va fi realizat în Cartierul Compozitorilor. În temeiul reglementărilor documentaţiei de urbanism, faza PUZ a fost aprobată prin HCL Constanţa nr. 588/24.10.2005. Prin Certificatul de urbanism nr. 2167/24.07.2017, folosinţa actuală a terenului este aceea de circulaţii publice. Destinaţia terenului stabilită prin planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului aprobate: circulaţie publică auto şi pietonală.
 
Cartierul Compozitorilor, de la strada Baba Novac spre sud până la strada Eliberării şi spre est până la strada Bogdan Vasile, a înregistrat de-a lungul ultimilor 15-20 de ani o intensă dezvoltare urbanistică, reprezentată în principal prin construcţii de locuit proprietate privată. Suprafeţele existente ale străzilor ce urmează a fi reabilitate prezintă degradări structurale majore, din cauza circulaţiei mijloacelor de construcţii grele de la şantierele adiacente, a autoturismelor riveranilor şi a unui sistem rutier eterogen necorespunzător. Principalele degradări sunt: cedări, denivelări, tasări, gropi, care în perioadele cu precipitaţii sunt pline cu noroi.
 
Structura drumurilor existente este neuniformă şi necorespunzătoare pentru traficul auto, având următoarele caracteristici: zona amenajată empiric cu straturi neomogene de piatră spartă, aşezată în mai multe etape, fără compactare în straturi necoezive, care prezintă tasări locale neuniforme din cauza acumulărilor necontrolate de ape pluviale; pe traseul utilităţilor subterane, terenul prezintă tasări şi un sistem rutier necorespunzător; pe zonele de pământ, drumul este la nivelul terenului natural existent.
 
Traficul auto este redus, fiind compus din traficul greu generat de utilajele de construcţii pe perioada de execuţie a construcţiilor, traficul pentru intervenţii, urgenţe şi utilitar, şi traficul uşor generat de locatarii clădirilor din această zonă cu vârfuri de trafic dimineaţa şi seara, cu dificultăţi de intrare/ieşire în/din zonă din cauza accesului neamenajat şi nereglementat.
 
Principalele obiective ale proiectului: îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie prin realizarea unei structuri rutiere adecvate solicitărilor de trafic; creşterea fluenţei şi a siguranţei circulaţiei rutiere şi pietonale în zonă; reducerea poluării factorilor de mediu, în special a aerului.
 
Principalele categorii de lucrări necesare sunt: trasarea, curăţarea şi eliberarea amprizei drumului, după caz; protejarea, după caz, a instalaţiilor subterane din zonele carosabile conform cerinţelor specifice ale administratorilor acestora, pe baza altor proiecte de specialitate; lucrări de terasamente (săpături, umpluturi, după caz, compactarea terenului); execuţia fundaţiei din piatră spartă compactată aşternută pe un strat din nisip; aşternerea îmbrăcăminţii carosabile de protecţie din beton asfaltic; completarea cu piatră spartă a acostamentelor; montarea de indicatoare rutiere pentru reglementarea circulaţiei.
 
Străzile ce urmează a fi amenajate sunt: Constantin Bobescu, pe o lungime de 1.010 m, Sergiu Celibidache, pe o lungime de 491 m, Barbu Filaret, pe o lungime de 168 m, Tiberiu Brediceanu, pe o lungime de 231,5 m, Gheorghe Dumitrescu, pe o lungime de 97,5 m, Gheorghe Dima, pe o lungime de 86,5 m, Mihail Jora, pe o lungime de 85 m.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Roxana 25 Sep, 2017 21:28 Domnul primar ,a spus intr-un interviu ca asfaltarea pe Bibescu ,începe din Strada Dezrobiri,numai ca el a început din partea LIDL -energia,apoi s-a oprit exact in complex Lira cartierul nou.As vrea sa-l întreb pe Domnul primar,de unde începe strada Dezrobirii?....vai de noi....a început invers asfaltarea ,după care s-a oprit...numai sunt bani....😤
  • Radu 18 Aug, 2017 08:42 Si prin cartierul Veterani cand se va asfalta?